Sâmbătă dimineaţă, Elveţia a deschis runda a doua a grupei a XI-a de calificare la Turul de Elită pentru accederea la EURO 2016. Naţionala helvetă a bifat a doua victorie în turneul găzduit de oraşele Oradea şi Paleu, după o prestaţie foarte bună a lui Duah, care a reuşit o triplă în poarta naţionalei Insulelor Feroe. Ultimul gol al partidei a fost marcat de Zeqiri, care a stabilit scorul final la 4-0.

CRONICA MECIULUI ELVEŢIA U19 – FEROE U19 4-0

Cu punctaj maxim după primele două meciuri, echipa antrenată de Claude Ryf şi-a asigurat calificarea la Turul de Elită, acolo unde a ajuns şi naţionala României, după succesul repurtat pe stadionul ”Iuliu Bodola” din Oradea, în al doilea meci al zilei de sâmbătă

Cristi Ene, dublă la prima partidă ca titular

Selecţionerul Andrei Spier a efectuat trei schimbări în formula de start pentru meciul cu Andorra, lăsându-i pe bancă pe Pham, Alex Stoica – autorul unui gol în meciul cu Feroe şi Botă. În locul acestora au apărut Rogoza, Patrick Petre şi Cristi Ene (foto, dreapta).

Ultimii doi au conlucrat inspirat la faza din minutul 7 a meciului, la care portarul Pires l-a faultat pe jucătorul provenit de la Dinamo în afara careului şi a fost eliminat.

ROMÂNIA U19 – ANDORRA U19 A FOST LIVE-TEXT PE SITE-UL FRF.RO

Rămaşi în zece atât de timpuriu, jucătorii din Andorra nu au abandonat lupta, însă nu au avut ce face la faza din minutul 19, atunci când centrarea lui Rogoza a fost transformată în gol de Cristi Ene, cu o lovitură de cap.

După 0-1 la pauză, defensiva Andorrei a capotat la doar şase minute de la reluare, atunci când o centrare de pe stânga a fost bâlbăită de portarul de rezervă Lage – intrat după eliminarea lui Pires şi unul dintre coechipierii săi. Cristi Ene a speculat gafa celor doi şi a îndeplinit o formalitate din faţa porţii goale, reuşind dubla.

 

 

Până la finalul partidei scorul a rămas neschimbat şi România se califică la Turul de Elită alături de Elveţia. Cele două echipe se vor duela marţi, 17 noiembrie, pe stadionul ”Iuliu Bodola”, de la ora 11:00, pentru a stabili câştigătoarea grupei a XI-a de calificare. De la aceeaşi oră, tot marţi, dar pe stadionul ”Comunal” din Paleu, se vor întâlni Feroe şi Andorra.

Iată şi caseta tehnică a meciului:

ROMÂNIA – ANDORRA 2-0 (1-0) Cristi Ene (19, 51)

ROMANIA: 1. Tordai – 2. Rogoza, 5. Dudea, 6. R. Popa (22. M. Drăghici 84), 14. D. Panait (cpt.) (15. Pham 62) – 4 Chivari, 8 Dr. Cojocaru – 7. P. Petre, 10. Cicâldău, 17. Vâlceanu – 9. Cr. Ene (20. Botă 75)
Antrenor: Andrei Spier
Rezerve nefolosite: 12. I. Pop – 11. D. Popa, 16. Hreniuc, 19. Al. Stoica

ANDORRA: 1. Pires – 19. Viladot, 5. Llovera (cpt.), 15. Alavedra (20. Garcia 74), 2. Cervós – 7. Martinez, 14. Aláez, 6. Villagrasa, 11. Pijuan (13. Lage 7) – 10. Nazzaro (17. André Armada 79), 9. Torres
Antrenor: Jesús Julián Lucendo
Rezerve nefolosite: 4. Luis Teixeira, 8. Gabriel Fernández, 21. Daniel Alves, 22. Ricard Fernández

Cartonaşe galbene: D. Panait (45), Botă (90+2) / Alavedra (23), Martinez (69), Aláez (90+1)
Cartonaş roşu: Pires (7)

Stadion: “Iuliu Bodola” (Oradea)
Arbitru: Orel Grinfeld (Israel)
Asistenţi: Amihay Yeshoua Mozer (Israel) şi Francesco Lunardon (San Marino)
Rezervă: Johnny Casanova (San Marino)

Iată şi clasamentul după a doua etapă:

1. Elveţia 2 2 0 0 5 0 6
2. România 2 2 0 0 4 0 6
3. Andorra 2 0 0 2 0 3 0
4. Feroe 2 0 0 2 0 6 0

 

PROGRAMUL TURNEULUI

Joi, 12 noiembrie 2015 

► ora 11:00, Elveţia 1-0 Andorra, stadion ”Iuliu Bodola” (Oradea)

► ora 15:00, România 2-0 Feroe, stadion ”Iuliu Bodola” (Oradea)

Sâmbătă, 14 noiembrie 2015 

► ora 11:00, Feroe 0-4 Elveţia, stadion ”Iuliu Bodola” (Oradea)

► ora 15:00, România 2-0 Andorra, stadion ”Iuliu Bodola” (Oradea)

Marţi, 17 noiembrie 2015 

► ora 11:00, Elveţia – România, stadion ”Iuliu Bodola” (Oradea)

► ora 11:00, Andorra – Feroe, stadion Comunal (Paleu)

Foto: Mihai Andrieş