David Matei, copilul care la 5 ani plângea pe la garduri pentru că nu era primit cu băieții mai mari la antrenament, a crescut și are șansa, în această vară, să evolueze la Campionatul European U19 din România.
Tânărul mijlocaș a bifat, în ultimele două sezoane, peste 50 de meciuri la seniori, în Liga 2 și Cupa României, pentru Steaua.
Bucureștean, acesta a acordat un interviu în care și-a povestit viața din fotbal până la această vârstă.
„Vedeam, în cartier, cum se jucau băieții mai mari. Am vrut să merg la un antrenament, dar nu m-au lăsat, mi-au zis că-s prea mic, am plâns pe la garduri. După un an am revenit. Am început la Clubul Sportiv Școlar 2 și am avut noroc de antrenori foarte buni, cărora le mulțumesc.”
Ulterior, acesta a făcut pasul la Centrul de Copii și Juniori al celor de la Dinamo București, unde a petrecut 4 ani. A venit trecerea în Ghencea, la Steaua, debutul pentru seniori și transferul în Bănie, la Universitatea Craiova, la jumătatea lunii mai.
„Sunt cluburi cu greutate. La Dinamo am fost doar la juniori, n-am avut presiune. Cam de 2 ani am început să am puțină presiune pe mine, de când am debutat la seniori la Steaua. Sunt încă tânăr, nu am de ce să fiu fricos sau să pun presiune pe mine.”, mărturisește acesta.
Mijlocașul nostru a debutat pentru Steaua în Liga 2 în 2023, când încă nu împlinise 17 ani, cu pasă de gol de 3 puncte. A mai bifat un meci în stagiunea respectivă, partidă în care a și marcat.
„Daniel Oprița mi-a zis să mă bucur de fotbal înainte să intru la debut. <<Hai, piticule, că am încredere în tine>>. Am avut emoții, normal, până la prima minge.”
Pentru naționala U19, David Matei a bifat 10 meciuri în sezonul 2024-2025, în partidele și turneele de pregătire premergătoare UEFA EURO U19.
Interviul integral cu David Matei poate fi urmărit pe pagina de YouTube a Federației Române de Fotbal, dar și pe FRF.tv.