Nordis Group, dezvoltator imobiliar specializat în dezvoltarea de ansambluri hoteliere și rezidențiale de lux, și Federația Română de Fotbal anunță extinderea parteneriatului. Începând de anul acesta, Nordis va susține și selecționatele Under 19 și Under 20.

După ce în decembrie 2020, Nordis Group a devenit partenerul Federației Române de Fotbal și a început să susțină Comisia Centrală a Arbitrilor, printr-un contract de sponsorizare care are ca scop sprijinirea arbitrilor din România,  grupul de firme se va implica de anul acesta si în susținerea celor două loturi naționale. Echipele vor  beneficia de contributia financiara a Nordis și vor primi sprijin pentru tot ce este necesar în pregătirea lor, dar și în competițiile în care vor participa.

Nordis Group devine astfel un partener de încredere în demersul de a susține generațiile la început de drum să ajungă la performanță. Compania este, totodată, singura din piața de real estate care susține fotbalul românesc, fiind partener exclusiv al FRF.

„Cei mai buni juniori din România beneficiază de azi de susținerea Nordis Group. Mă bucur că investițiile la nivelul loturilor naționale de juniori din ultimii ani au convins un partener atât de important de seriozitatea și profesionalismul Federației Române de Fotbal. Astfel, o echipă națională nou înființată, România U20, primește sprijinul unui brand românesc de prestigiu, pentru a spori performanța țării noastre pentru Campionatul European U21 din 2023”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

„După ce anul trecut am decis să ne implicăm în susținerea arbitrajului românesc de fotbal și am devenit partenerii Federației Române de Fotbal, anul acesta ne dorim să extindem această colaborare și să oferim suport și generațiilor tinere. Știm cât de important este să fim alături de juniori și credem că fiecare dintre noi este responsabil pentru formarea profesioniștilor de mâine, indiferent de domeniu. Tocmai de aceea, ne asigurăm că vor avea resursele necesare pentru a performa și a aduce noi victorii în numele României. Pentru Nordis, această implicare este o onoare, datorie și o bucurie în același timp”, a spus Emanuel Poștoacă, fondator Nordis Group.

Grupul de firme Nordis are o experiență de 12 ani pe piața de real estate. Compania se concentrează pe dezvoltarea de proiecte care ridică potențialul turistic al României, dar și cel rezidențial. Astfel, în prezent are în lucru ansambluri mixte cu hotel și complex rezidențial la Nordis Mamaia 5*,  Nordis Sinaia 5*, respectiv Nordis Brașov 5*.

Despre Nordis Group
Nordis Group reprezintă un grup de firme cu capital 100% românesc, specializat în dezvoltarea de ansambluri hoteliere și rezidențiale de lux. Nordis Grupul de firme este format din 7 entități: Nordis Hotels, Nordis Development, Nordis Construct, Nordis Real Estate, Nordis Architecture, Nordis Travel și Nordis Property Management.