Romania Cipru U19

Reprezentativa Under 19 a României a câștigat luni, 10 septembrie, la Centrul Național de Fotbal Buftea, al doilea joc amical în fața selecționatei similare a Ciprului, scor 1-0.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Jovan Markovic, din penalty, în minutul 45. România a terminat jocul cu un om în minus în urma eliminării lui Valentin Mihăilă, din minutul 66.

Echipa României: 1. Cristea – 2. Rus (7. Țîrlea, 90′), 6. Screciu-cpt, 5. Ehmann, 4. S. Șerban (20. Manolache, 90′)- 17. M. Șerban (3. Leca, 89′), 18. Toma (8. Chiriac, 39′) (11. Duminică, 90′) – 21. Petrila (14. Horșia, 58′), 10. Sefer (16. Țicu, 89′), 14. Mihăilă – 9. Markovic (22. Ion, 90′). Antrenor: Daniel Oprescu

Rezerve: 12. Târnovanu – 15. G. Șerban, 25. Cană

În primul joc dintre cele două naționale, disputat sâmbătă, la Mogoșoaia, tricolorii s-au impus cu 2-1 după ce au fost conduși. Jovan Markovic și Valentin Mihăilă au înscris pentru victoria României.

Lotul convocat de Daniel Oprescu pentru aceste două jocuri este următorul:

Portari: Andrei Cristea (Gaz Metan Mediaș), Ștefan Târnovanu (CSM Politehnica Iași)

Fundași: Ștefan Cană (FCSB), Marius Leca (FC Viitorul), Sorin Șerban (CS Minaur Baia Mare), Valentin Țicu (ACS Petrolul 52), Andrei Rus (CS Afumați), Marco Ehmann (SC Dinamo 1948), Antonio Manolache (FC Groningen/Olanda), Alexandru Țîrlea (Real Madrid/Spania)

Mijlocași: Vladimir Screciu (KRC Genk/Belgia), Marian Șerban, Valentin Mihăilă (ambii U Craiova 1948 Club Sportiv), Gabriel Șerban, Alexandru Duminică, Radu Chiriac (toți Astra Giurgiu), Claudiu Petrilă (CFR Cluj), Ovidiu Horșia (Academica Clinceni), Antonio Sefer (FC Groningen/Olanda), Daniel Toma (FCSB)

Atacanți: Jovan Markovic (U Craiova 1948 Club Sportiv), Robert Ion (Academica Clinceni)

Ultimele pregătiri înainte de startul calificărilor

Reprezentativa U19 va juca în toamna acestui an calificările Campionatului European dedicat juniorilor Under 19, care se va desfășura în Armenia în vara anului 2019. România va face parte din Grupa 13 alături de Bulgaria, Grecia și Gibraltar. Turneul de calificare va fi găzduit de Bulgaria și se va desfășura în perioada 14-20 noiembrie, conform următorului program:

14 noiembrie 2018: Bulgaria – România

17 noiembrie 2018: Grecia – România

20 noiembrie 2018: România – Gibraltar

Echipele care se vor clasa pe primele două locuri în cele 13 grupe se vor alătura celor două echipe calificate direct la Turul de Elită, Portugalia și Germania. Turul de Elită se va disputa în primăvara anului 2019.

La finalul Turul de Elită, câștigătoarele celor 7 grupe, alături de țara gazdă, Armenia, vor participa la Campionatul European care se va desfășura în iunie 2019.