Luni, 15 decembrie, a fost o zi lungă pentru juniorii tricolori născuți în anul 1998. S-au trezit la ora 04:45 pentru că la 07:05 au decolat spre Paris. După trei ore de zbor a urmat încă una, cu autobuzul, până la baza de pregătire a Federației Franceze. 
 
Aceasta este situată într-o zonă atât de bine aleasă încât, fără permisiune, doar mistreții ajung. Cea mai apropiată casă locuită este la circa 7 kilometri, iar până acolo ajungi doar printr-o pădure deloc prietenoasă. Ne-a întâmpinat o organizare aproape fără cusur. 
 
Seara, la ora locală 18:00, ”tricolorii” mici s-au antrenat 90 de minute pe un teren moale din cauza ploii mărunte care a căzut toată ziua. Marți dimineață, antrenorul Bogdan Vintilă îi așteaptă pe elevii lui la o ședință de analiză video a adversarului. 
 
După amiază, de la ora 14:30, la care este programată și partida de miercuri cu Franța, va fi un nou antrenament. Din fericire, nu sunt probleme medicale. Toți jucătorii deplasați în Franța sunt nerăbdători să-și câștige locul în echipă, mai eles că între 21 și 26 martie este programat Turul de Elită, pentru calificarea la Campionatul European U17.
 
Amicalul cu Franța este doar startul perioadei lungi de pregătire. În lunile ianuarie, februarie și martie, până la plecarea în Anglia, țara gazdă a meciurilor de calificare la Euro 2015, juniorii vor mai aduna o lună de cantonament și numeroase meciuri de pregătire. 
 
În Franța, Bogdan Vintilă a deplasat 18 jucători. Iată lotul României Under 17 pentru amicalul cu Franța:
 
Portari: Ionuț Poiană (Steaua) și Bogdan Hodoroabă (LPS Bihor)
 
Fundași: Radu Motreanu și Harald Fridrich (Poli Timișoara), Tiberiu Căpușă și Virgil Ghiță (Academia Gheorghe Hagi), Paul Copaci (UTA) și Cristian Andrei (CSU Craiova)
 
Mijlocași: Ionuț Costache (Dinamo), Ionuț Tănase (UTA), Vlad Mihalcea (FC Brașov), Carlo Casap și Ianis Hagi ( Academia Gheorghe Hagi)
 
Atacanți: Roberto Grecu, Andrei Ciobanu și Florinel Coman (Academia Gheorghe Hagi), Mihai Dobre (FC Viitorul Mihai Georgescu) și Sergiu Jurj (CSU Craiova)   
 
Din naționala Franței, ca portar, face parte și unul dintre băieții lui Zinedine Zidane, Luca.
 
Franța – România se joacă miercuri, ora 15:30 (ora României) la Clairefontaine.