La Rotterdam, pe stadionul lui Sparta, ”tricolorii” U17 s-au impus cu scorul de 2-0 într-un meci în care s-au jucat o repriză de 40 de minute și o alta de 45. 
 
Echipa folosită de antrenorul Bogdan Vintilă a fost următoarea:
 
Suciu – Căpușă, Ghiță, Fridrich, Vlădescu (60 Grecu) – Ciobanu (41 Tănase), Kilyen (65 Casap), Oaidă (65 Hagi) – Dobre, Petre (55 Coman), Carnat (65 Mihalcea)
 
Ambele goluri ale juniorilor români au fost înscrise în partea secundă. Mai întâi, Tănase (minutul 70) a finalizat cu latul din 7 metri o acțiune excelentă realizată de Grecu în banda stângă, iar apoi Coman (minutul 85) a marcat dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri. 
 
Pentru tinerii ”tricolori” urmează două zile libere, înainte de a pregăti primul meci de la Turul de Elită din Anglia, contra Sloveniei, pe 21 martie. În grupa decisivă pentru calificarea la Campionatul European din Bulgaria, România va mai întâlni Norvegia (23 martie) și Anglia (26 martie).