Dimineață, jucătorii au avut program liber, așa că au ieșit la o plimbare în micuța localitate Oldeberkoop, care numără doar 500 de locuitori. Imediat, aceștia au devenit atracția numărul 1, fiind rapid înconjurați de olandezi pe străzi, dar și la antrenamente, unde asistă zeci de pasionați de fotbal, iar copiii localnicilor îndeplinesc rolul de copii de mingi și se fotografiază cu juniorii români. De altfel, pe pagina de Facebook a comunității, pozele cu jucătorii români sunt într-un număr foarte mare. 
 
După amiază, antrenorul Bogdan Vintilă a condus un antrenament de circa 90 de minute, supervizat de Zoltan Kovac și Marcel Pușcaș, cei doi reprezentanți ai Comisiei Tehnice care s-au alăturat aseară lotului U17. Miercuri, tinerii ”tricolori” se deplasează la Alkmaar, la o oră distanță, pentru partida de pregătire în fața echipei de juniori a lui AZ, programată la ora locală 15:00 (16:00 în România). 
 
Echipa României se pregătește la baza sportivă a hotelului Lunia, proprietatea lui Roger Linse, unul dintre cei mai importanți impresari din Olanda, agentul lui Arjen Robben sau Ruud van Nistelrooy.