Calificările s-au terminat cu grupa a 2-a, din care merg mai departe în competiție Polonia și Georgia. În Elită ajunge și ultima campioană, Anglia, iar direct în această fază a competiției, pe baza coeficientului UEFA, intră în competiție Germania.

În afara primelor două echipe clasate în fiecare grupă, merg mai departe și cele mai bune 5 formații de pe locul trei, în urma unui clasament separat. Cele 5 beneficiare ale acestei reguli sunt Ucraina, Țara Galilor, Israel, Azerbaijan și Irlanda de Nord. Marea perdantă se numește Moldova, egală aproape la toate criteriile cu Irlanda de Nord, dar din cauza numărului mai mare de cartonașe primite, ratează calificarea.

Cele 32 de echipe care ajung la tragerea la sorți vor fi împărțite în opt grupe a câte patru, iar la Euro ajung câștigătoarele grupelor și șapte din cele opt echipe clasate pe locul 2. Gazda EURO va fi Bulgaria. Turul de Elită va fi în martie, iar urnele valorice pentru tragerea la sorți vor fi anunțate în curând.

Campionatul European 2015 la Under 17 este programat în Bulgaria, între 6 și 22 mai. Semifinalistele și două dintre echipele eliminate în ”sferturi”, stabilite în urma unui play-off, merg la Campionatul Mondial U17 din Chile, care va avea loc din 17 octombrie până în 8 noiembrie 2015.

Naționala României a obținut calificarea după următoarele rezultate:

Cehia- România 2-1 (Vlad Mihalcea)

România- Danemarca 6-1 (Florinel Coman 3, Radu Motreanu, Vlad Gîsă, Virgil Ghiță)

România- Andorra 1-0 (Florinel Coman- pen.)

Iată echipele calificate la Turul de Elită:

Cîștigătoare de grupă: Scotia, Italia, Anglia, Suedia, Portugalia, Croația, Olanda, Austria, Belgia, Spania, Cehia, Rusia

Locul doi în grupă: Irlanda, Georgia, Islanda, Franța, Grecia, Slovenia, Ungaria, Serbia, Norvegia, Bosnia și Herțegovina, Slovacia, ROMÂNIA, Belarus

Cele mai bune cinci echipe clasate pe locul trei: Ucraina, Irlanda de Nord, Israel, Azerbaidjan și Țara Galilor

Calificată direct: Germania