Reprezentativa Under 17 a României se află în a noua zi de cantonament montan, la Tărlungeni, lângă Brașov.

Joi dimineață, elevii lui Bogdan Vintilă au disputat al doilea joc de pregătire. Pe terenul sintetic al stadionului ICIM din Brașov, juniorii au câștigat încă o dată. Mai ușor decât o arată scorul. A fost 4-2, după ce la pauză era 1-1. În prima parte, Vali Costache a ratat o lovitură de la 11 metri. Pentru ”tricolori” au marcat Denis Ciubotariu, Tony Kanaloș, de două ori, și Adrian Petre. Acesta din urmă se află la al patrulea gol în două jocuri.

În fiecare repriză, România U17 a terminat în inferiorite numerică. În prima parte a ieșit accidentat Radu Motreanu (minutul 36), iar în a doua Szabolcs Kilyen (minutul 66).

Selecționerul Bogdan Vintilă nu a înlocuit jucătorii accidentați pentru că și-a dorit să vadă cum reacționează echipa în inferioritate numerică. România a marcat ultimele două goluri deși evolua cu un om mai puțin pe teren.   

Din nefericire, mai mulți jucători au suferit accidentări. Pe lângă ieșirile lui Radu Motreanu și Szabolcs Kilyen, au fost și alte probleme medicale în cantonament. Anterior, Bogdan Vintilă a fost nevoit să trimită acasă trei jucători care, la recomandarea medicului Adrian Nica, nu se mai puteau antrena până la sfârșitul stagiului de pregătire.

Paul Copaci (traumartism cranian, arcadă spartă), Andrei Vlădescu (probleme la mușchii ischio gambieri), Tiberiu Căpușă (dureri lombare) și Alex Coviț (probleme la genunchiul stâng) au fost trimiși acasă pentru investigații suplimentare.

În locul acestora, Bogdan Vintilă a convocat alți doi jucători care fac parte din lotul lărgit. Astfel, de ieri, alături de ”tricolorii” Under 17 se află dinamovistul Vlad Gîsă și Ionuț Tudorancea de la Olimpia Râmnicu Sărat.

Relaxare în Poiană

După victoria de joi, juniorii au primit bonus o plimbare în stațiunea Poiana Brașov, după care au reintrat în programul normal. Astfel, de la ora 18:00, a avut loc a patra oră de limba engleză. Mâine este programat ultimul antrenament, iar sâmbătă vor încheia cantonamentul cu un nou joc amical. De la ora 11:00, pe terenul sintetic ICIM din Brașov, se vor confrunta cu echipa de seniori Unirea Tărlungeni, locul al cincilea în Liga 2.

După o săptămână liberă, naționala Under 17 a României se reunește iar pentru cantonamentul din Antalya, programat între 1 și 10 februarie.