Tricolorii se vor reuni joi, 22 februarie, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, unde se vor pregăti până duminică, 25 februarie, când vor pleca spre Cipru.
Cele două partide se vor desfășura pe stadionul Makario din Nicosia, conform următorului program:
27 februarie, ora 15:00 – Cipru U17 – România U17
1 martie, ora 15:00 – Cipru U17 – România U17
Aceasta este prima acțiune a naționalei U17 alături de noul staff tehnic, format din Aurel Țicleanu – coordonator, Adrian Văsâi și Mihai Ianovschi junior, antrenori.
Sorin Colceag a fost eliberat din funcție în urma unei analize făcute în cadrul Comisiei Tehnice a FRF, după turneul amical din Turcia, acolo naționala U17 a pierdut primul meci contra reprezentativei Semilunei cu scorul de 6-2 și a remizat în al doilea joc contra aceleiași formații, 0-0.
Pentru această acțiune au fost convocați 23 de jucători:
Portari: Paul Șerban (Academia Gh. Hagi), Ducan Răzvan (FCSB)
Fundași: Alex Georgescu, Antonio Vlad (ambii Academia Gh. Hagi), Alexandru Rus (AFC Ardealul Cluj), Andres Dumitrescu (FC Pitești 2008), Marcel Chiorean (Sporting Juniorul Vaslui), George Marin, Alexandru Cohan (ambii AS FC Universitatea Cluj), Antonio Ristea (SG Unterrath), Alexandru Catrici (Nuova Mama Mia Becicherecu Mic)
Mijlocași: Augustin Negrean, Bogdan Călin, Răzvan Matiș (toţi Academia Gh. Hagi), Alexandru Pogaci (Etoile Carouge FC), Alejandro Craioveanu (Villarreal CF), Vlad Mitrea (Inter Milano), Mihai Nițescu (Petrosport Ploiești), Călin Popescu (ACS Steagu Roșu Brașov)
Atacanți: Luis Nițu, George Boștină, Jovan Markovic (toți CS U Craiova), Daniel Toma (Dunărea Călărași)
Urmează Turul de Elită
România face parte din Grupa 7, alături de Israel, Ungaria, și Slovenia. Turneul va fi găzduit de Ungaria și se va desfășura în perioada 22-28 martie 2018 conform următorului program:
22 martie 2018: Israel – România
25 martie 2018: Ungaria – România
28 martie 2018: România – Slovenia