Reprezentativa Under 17 a României este de vineri în Ungaria, acolo unde juniorii vor disputa primele lor meciuri oficiale, în calificările pentru EURO 2019.

Înainte plecării spre Budapesta, naționala pregătită de Daniel Mogoșanu a susținut un ultim antrenament la Centrul Național de Fotbal Buftea, acolo unde echipa s-a aflat în cantonament încă din 24 septembrie.

Tricolorii vor debuta în preliminarii duminică, 30 septembrie, de la ora 17:00, în fața selecționatei țării gazdă a turneului de calificare, Ungaria. În grupă se mai află Serbia și Lituania. Meciul contra Ungariei va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a Echipei Naționale și pe YouTube FRF TV

„Suntem încrezători în șansele de a merge mai departe în faza următoare a calificărilor. Ne simțim pregătiți să înfruntăm orice adversar”, este mesajul căpitanului Radu Drăgușin, fundașul lui Juventus Torino.

„Avem adversari dificili, dar formăm o echipă bună și sper să ne calificăm mai departe și, apoi, la EURO. Știm că este un moment important în cariera noastră, ne-au încurajat și foști jucători importanți ai naționalei, Lucian Sănmărtean, Bogdan Lobonț, lucru care ne motivează în plus”, spune mijlocașul Alexi Pitu.

Programul Grupei 9 de calificare:

30 septembrie
România U17 – Ungaria U17
, ora 17:00, Globall Football Park, Telki
Serbia U17 – Lituania U17, ora 17:00, Budafok Budapesta

3 octombrie
Ungaria U17 – Lituania U17, ora 17:00, Globall Football Park, Telki
Serbia U17 – România U17, ora 17:00, Csákvár Városi Stadion Csákvár

6 octombrie
Lituania U17 – România U17
, ora 14:00, Csákvár Városi Stadion Csákvár
Ungaria U17 – Serbia U17, ora 14:00, Globall Football Park, Telki

Echipele care se vor clasa pe primele două locuri în cele 13 grupe și cele mai bune patru locuri trei se vor alătura celor două echipe calificate direct la Turul de Elită, Anglia și Germania. Turul de Elită se va disputa în martie 2019.

La finalul Turul de Elită, câștigătoarele celor 8 grupe, alături de șapte dintre ocupantele locurilor doi și țara gazdă, Irlanda, vor participa la Campionatul European care se va desfășura în mai 2019.

Lotul convocat de selecționerul Daniel Mogoșanu:

Portari: Răzvan Sava (Juventus Torino/Italia), Raul Opric (CFR Simeria), Alexandru Tătaru (ACS Centrul de Performanţă Rapid Bucureşti)

Fundași: Darius Grosu (FC Viitorul), Mădălin Pascu (Sportul Chișcani), Radu Drăgușin (Juventus Torino/Italia), Daniel Vita (Academia Puskas/Ungaria), Denis Bolenyi (FCSB), Ștefan Stefanovici (Juniorul Vaslui), Luca Florică (ACS Centrul de Performanţă Rapid Bucureşti); Alexandru Chilili (FC Voluntari)

Mijlocași: Constantin Grameni (FC Viitorul), Botond Szondi (AFK Csikszereda Miercurea Ciuc), Ovidiu Perianu (FCSB), Andrei Iana (U Craiova 1948 Club Sportiv SA), Alexi Pitu (FC Viitorul), Ahmed Bani (SC Dinamo 1948), Ianis Stoica (FCSB);

Atacanți: Toni Suciu (AFK Csikszereda Miercurea Ciuc), Theodor Corbeanu (Wolverhampton/Anglia), Louis Munteanu (FC Viitorul)