Conform regulamentului UEFA, staff-ul tehnic a decis să îl înlocuiască pe goalkeeper-ul accidentat cu Luis Ludoșan (foto jos), de la Augsburg. Acesta se va alătura lotului în cursul zilei de luni.

Între timp, tricolorii U17 au avut luni programat un nou antrenament. Împărțiți în două grupuri, în funcție de minutele jucate în partida cu Ungaria, aceștia s-au pregătit sub coordonarea lui Aurel Țicleanu și a „secunzilor” Mihai Ianovschi jr. și Adrian Văsâi.

Meciul cu Slovenia, ultimul de la Turul de Elită din Ungaria, se joacă miercuri, de la ora locală 14:00 (15:00 în România), pe stadionul Üllo Városi Sporttelep (Üllo).

Clasamentul grupei arată astfel: 1. Slovena 4p (4-1), 2. Ungaria 4p (3-1), 3. Israel 3p (5-4), 4. România 0p (1-7)

În urma eșecului de duminică în fața Ungariei, 0-2, tricolorii au ratat șansa calificării la Campionatul European. 

Lotul României U17 pentru Turul de Elită este următorul:

Portari: Alexandru Șerban (Academia Gheorghe Hagi), Luis Ludoșan (Augsburg/Germania)

Fundași: Alex Georgescu (Academia Gheorghe Hagi), Antonio Vlad (Academia Gheorghe Hagi), Alexandru Rus (AFC Ardealul Cluj), Marcel Chiorean (Sporting Juniorul Vaslui), George Marin (Universitatea Cluj), Alexandru Catrici (CS Nuova Mama Mia Becicherecul Mic), Gabriel Boloca (Juventus Torino/Italia)

Mijlocași: Constantin Albu (FC Utrecht/Olanda), Alexandru Negrean (Academia Gheorghe Hagi), Iulius Mărginean (Sassuolo/Italia), Alexandru Enache (ACS Regal Sport), Mihai Cohan (Universitatea Cluj), Alexandru Dumitru (Atletico Madrid/Spania), Salvatore Marrone (Nurnberg/Germania), Mihai Nițescu (Petrosport Ploiești), Octavian Cracea (Sporting Juniorul Vaslui)

Atacanți: Jovan Markovic (CS U Craiova), Luis Nițu (CS U Craiova), Daniel Toma (Dunărea Călărași), Claudiu Stan (Dinamo)