Echipa națională de juniori Under 16 a României va evolua în perioada 16-21 ianuarie în cea de-a 18-a ediție a turneului amical Aegean Cup. În faza grupelor, formația pregătită de Sorin Colceag se va duela cu trei reprezentative similare: Kazahstan, Kosovo și Turcia (gazda competiției).

La primele trei ediții (1999, 2000 și 2001), întrecerea s-a numit Turneul ”Bora Ozturk” și a avut la start echipe naționale de juniori Under 15. Din 2002, competiția se desfășoară sub titulatura Cupa Mării Egee. La edițiile din 2002 și 2003, au participat reprezentative de juniori Under 17, apoi au evoluat echipe naționale de juniori Under 16. Începând cu 1999, turneul nu a avut loc doar în 2005.

România a fost prezentă până acum de 11 ori (1999, 2000, 2001, 2002, 2003, 2004, 2006, 2007, 2010, 2015 și 2016), însă nu a reușit să câștige întrecerea niciodată. Turcia a triumfat de opt ori, Franța – de șase ori, Rusia, Ucraina și SUA – câte o dată.

În urmă cu un an, tricolorii din generația 2000 au fost aproape să treacă de faza grupelor. După o victorie cu SUA (1-0) și o remiză cu Belgia (3-3, foto), România a pierdut cu Grecia (0-2) și a terminat pe locul 3 în seria din care a făcut parte.

Toamna va aduce primele meciuri oficiale

Reprezentativa tricoloră alcătuită din jucători născuți începând cu 1 ianuarie 2001 se pregătește pentru primele meciuri oficale, pe care le va disputa în turul inaugural din preliminariile Campionatului European pentru juniori Under 17 – Anglia 2018. În perioada 23-29 octombrie 2017, România va fi gazda unei grupe în care adversarele vor fi Lituania, Luxemburg și Austria. Echipele care se vor clasa pe locurile 1 și 2 și cele mai bune patru dintre formațiile care se vor clasa pe locul 3 în cele 13 serii din prima fază se vor califica în ultima fază (turul de elită).

4 partide internaționale a disputat echipa națională alcătuită din jucători născuți începând cu 1 ianuarie 2001. Tricolorii au bifat două ”duble” amicale: cu Anglia (1-3 și 2-1, pe teren propriu) și cu Muntenegru (1-1 și 3-0, în deplasare).

Turneul amical Cupa Mării Egee – 2017
Programul Grupei A
Etapa 1 (Luni, 16 ianuarie 2017)
Turcia – Kosovo (Ora 11:00, Kușadasi – stadionul ”Ozer Turk”)
Kazahstan – România (Ora 13:30, Izmir – stadionul ”Altinordu Torbali”)

Etapa a 2-a (Marți, 17 ianuarie 2017)
Turcia – Kazahstan (Ora 11:00, Aydin – stadionul ”Universitesi”)
Kosovo – România (Ora 13:30, Kușadasi – stadionul ”Ozer Turk”)

Etapa a 3-a (Joi, 19 ianuarie 2017)
Turcia – România (Ora 11:00, Izmir – stadionul ”Altinordu Torbali”)
Kosovo – Kazahstan (Ora 11:00, Aydin – stadionul ”Universitesi”)

Grupa B: Muntenegru, Slovacia, Ucraina, Grecia

Finala mică (Sâmbătă, 21 ianuarie 2017)
Locul 2 în Grupa A – Locul 2 în Grupa B (Ora 11:00, Izmir – stadionul ”Altinordu Torbali”)

Finala (Sâmbătă, 21 ianuarie 2017)
Locul 1 în Grupa A – Locul 1 în Grupa B (Ora 13:30, Aydin – stadionul ”Adnan Menderes”)
Ora prezentată este ora României

Lotul României

PORTARI
Răzvan Cristian Ducan (Centrul de Excelență Buzău – CS Unirea Petrolul Videle)
Ștefan Emilian Dobre (Centrul de Excelență Timișoara – LPS Banatul)

FUNDAȘI
Vlad Antonio (Academia Gheorghe Hagi)
Vlăduț Cristian Ștefănescu (Academia Gheorghe Hagi)
Deniz Giafer (Dinamo București)
Marcel Chiorean (Sporting Juniorul Vaslui)
Alex Gabriel Georgescu (Academia Gheorghe Hagi)
Andres Mihai Dumitrescu (FC Pitești 2008)
Marius Nedelcu (Academia Sport Team)

MIJLOCAȘI
Andrei Alexandru Mitran (Dinamo București)
Vlad Nicolae Mitrea (Dinamo București)
Constantin Dragoș Albu (Academia Gheorghe Popescu)
Ionuț Bogdan Călin (Academia Gheorghe Hagi)
Aurel Constantin June (Sporting Juniorul Vaslui)
Raul Ovidiu Șteau (Centrul de Excelență Deva – Viitorul Cluj)
Aron Robert Girsik (Academia Gheorghe Hagi)
Iulius Andrei Mărginean (CS Zlatna)
Iustin Leonard Drăgănoaea (ACS Regal Sport)
Răzvan Bogdan Matiș (Academia Gheorghe Hagi)

ATACANȚI
Daniel Gabriel Toma (Dunărea Călărași) 
Louis Munteanu (Academia Gheorghe Hagi)
Alexandru Bodea (Centrul de Excelență Tg. Mureș – FC Nicolae Dobrin Pitești)