În sezonul 2015-2016, echipa națională alcătuită din jucători născuți începând cu 1 ianuarie 2000 s-a pregătit pentru primele sale meciuri oficiale, partide programate în toamna anului 2016.

Stagiunea a început la Vadul lui Vodă, cu o ”dublă” cu Moldova, reprezentativă pe care elevii lui Gabriel Manolache o învinseseră de două ori în perioada Under 15 (5-1 și 2-0, la Galați). Deznodământul a fost similar celui de la malul Dunării: România s-a impus din nou în ambele confruntări, cu 1-0 și cu 2-0. De remarcat este faptul că nouă dintre cele zece goluri ale tricolorilor au fost marcate în repriza secundă.

Seria de partide internaționale în care formația pregătită de Gabriel Manolache nu a cunoscut înfrângerea s-a oprit în dreptul cifrei 7. România a susținut două teste cu Ungaria, în deplasare, și a pierdut de fiecare dată: 0-3 și 1-2.

Succes cu o reprezentativă a Italiei

A urmat participarea la Cupa Mării Egee – 2016, turneu organizat în Turcia, cu opt echipe la start. În prima etapă din faza grupelor, tricolorii s-au impus cu 1-0 în duelul cu Statele Unite ale Americii, întâia confruntare a elevilor lui Gabriel Manolache cu o formație din afara Europei. În runda secundă, România și Belgia au oferit un meci spectaculos, în care ambele reprezentative au avut avantaj pe tabela de marcaj, dar niciuna nu a reușit să-l păstreze până la final – s-a terminat 3-3. Înfrângerea din ultima etapă, 0-2 cu Grecia, a contribuit la clasarea tricolorilor pe locul 3, poziție care nu le-a permis să continue competiția. 

În primele partide pe care le-a disputat pe teren propriu în acest sezon, România a avut ca adversară reprezentativa de juniori Under 15 (jucători născuți începând cu 1 ianuarie 2001) a Italiei: la Buftea, tricolorii s-au impus cu 2-0, apoi au pierdut cu 1-3.

Turneu bun în Bulgaria

Formația pregătită de Gabriel Manolache a terminat fără nicio înfrângere turneul de dezvoltare UEFA desfășurat la Albena. 1-0 cu Croația, 1-0 cu Georgia și 0-0 (3-2 după loviturile pentru departajare) cu Bulgaria sunt rezultatele care au făcut ca România să se claseze pe locul 1.
Cu mulți jucători de la Centrele de Excelență ”Tricolor11” de la Târgu Mureș și Timișoara în componență, reprezentativa de juniori Under 16 a bifat o stagiune în care a câștigat jumătate dintre meciurile internaționale. Mai mult, de fiecare dată când au triumfat, tricolorii nu au primit niciun gol. 2015-2016 constituie sezonul în care echipa națională alcătuită din jucători născuți începând cu 1 ianuarie 2000 a făcut cele mai multe repetiții pentru debutul oficial.

SEZONUL 2015-2016
Echipa națională de juniori Under 16
Meciurile internaționale

11 septembrie 2015 / Vadul lui Vodă / Meci amical
MOLDOVA – ROMÂNIA 0-1
Golul (României): Vlad CHERA

13 septembrie 2015 / Vadul lui Vodă / Meci amical
MOLDOVA – ROMÂNIA 0-2
Alexandru GÂRBIȚĂ, Ovidiu HORȘIA

3 noiembrie 2015 / Telki / Meci amical
UNGARIA – ROMÂNIA 3-0

5 noiembrie 2015 / Telki / Meci amical
UNGARIA – ROMÂNIA 2-1
Roberto MIHALACHE

18 ianuarie 2016 / Selcuk / Turneul amical Cupa Mării Egee – 2016
SUA – ROMÂNIA 0-1
Antonio SEFER

19 ianuarie 2016 / Selcuk / Turneul amical Cupa Mării Egee – 2016
ROMÂNIA – BELGIA 3-3
Antonio SEFER, Alexandru GOLOGAN (două)

21 ianuarie 2016 / Selcuk / Turneul amical Cupa Mării Egee – 2016
ROMÂNIA – GRECIA 0-2

15 martie 2016 / Buftea / Meci amical
ROMÂNIA – ITALIA (Under 15) 2-0
Alexandru SABANGEANU, Mihael ONIȘA

17 martie 2016 / Buftea / Meci amical
ROMÂNIA – ITALIA (Under 15) 1-3
Giuseppe IGLIO (autogol)

11 aprilie 2016 / Albena / Turneu de dezvoltare UEFA
CROAȚIA – ROMÂNIA 0-1
Iulian ILIE

13 aprilie 2016 / Albena / Turneu de dezvoltare UEFA
ROMÂNIA – GEORGIA 1-0
Ovidiu HORȘIA

15 aprilie 2016 / Albena / Turneu de dezvoltare UEFA
ROMÂNIA – BULGARIA 0-0 (3-2 după loviturile pentru departajare)

Bilanț
12 meciuri … 6 victorii … 2 remize … 4 înfrângeri … golaveraj: 13-13

Antrenorul echipei
Gabriel MANOLACHE

Golgheterii echipei
Alexandru GOLOGAN, Ovidiu HORȘIA, Antonio SEFER – câte două goluri