La acțiunea coordonată de managerul Departamentului de Scouting FRF, Ion Geolgău, au participat 153 de juniori din întreaga țară, aceasta fiind una dintre cele mai ample acțiuni de selecție din România.

Tabăra de vară de la Tărlungeni a reprezentat ultima acțiune din cadrul competiției Turneul Speranțelor, o competiție implementată de Federația Română de Fotbal din sezonul precedent.

Din cei 153 de juniori, 44 vor forma lotul lărgit al viitoarei reprezentative U15, însă toți jucătorii participanți vor fi monitorizați și mai departe. La acțiunea de la Tărlungeni au participat referenții zonali ai FRF, directorul tehnic Mihai Stoichiță, dar și Ionel Augustin și Mihai Ianovschi, membri ai Comisiei Tehnice FRF.

În plus, timp de două zile, la Tărlungeni a fost prezent și Jean-Francois Domergue, director de Dezvoltare al UEFA.

"A fost o acțiune extrem de utilă, cu un număr mai mare de participanți față de prima ediție, o acțiune extrem de apreciată de toți cei prezenți. Obiectivul acestei tabere a fost formarea lotului U15, dar pe termen lung, peste șapte, opt ani, ne dorim ca măcar trei dintre jucătorii care au participat aici să se regăseasacă la prima reprezentativă", a declarat Ion Geolgău, managerul Departamentului de Scouting al FRF.