Era anul 1979. Tânărul Gheorghe Hagi, pe atunci în vârstă de doar 14 ani, primea convocarea pentru a se prezenta la Luceafărul București, echipa creată de federație cu rolul de a-i pregăti pe cei mai talentați fotbaliști din toată țara. Dar, surpriză! Oficialii s-au lovit de refuzul puștiului și al familiei sale. ”Conform regulamentelor FRF de la acea vreme, a fost suspendat un an. Dar el a jucat în acea perioadă pe fals în campionatul regional”, își amintește Dan Ionescu, care a fost și șeful Comisiei de Juniori din cadrul FRF.
După un an, Hagi s-a alăturat Luceafărului și, la ceva vreme după, s-a lovit de o problemă care i-ar fi putut schimba traiectoria în carieră. ”Rezultatele testării capacității de efort aerob, realizată pe o bicicletă, nu au fost cele mai bune”, spune Dan Ionescu.
Explică Dr. Eugen Cristea, medicul clubului Luceafărul, în cartea lui Mihai Ionescu ”Confidențe la marginea gazonului”: ”La 6 septembrie 1982, Hagi a fost supus unui control medical complex la Centrul de Medicină Sportivă în urma căruia s-au tras următoarele concluzii: economie respiratorie în efort – relativ bună, economie cardiovasculară în efort – slabă, putere maximă aerobă – slabă, se remarcă o adaptare defectuoasă la efort între frecvențele cardiace de 132 și 156 de bătăi pe minut, reprezentând un gol de adaptare”.
Referat pentru excludere
”Exista un referat prin care Hagi urma să fie exclus din centru. Dar am vorbit cu doamna doctor Elisabeta Pufulete și am reușit să îl salvăm”, își amintește Dan Ionescu. Hagi a primit câteva indicații precise din partea medicilor, amintite de același Dr. Eugen Cristea: ”angrenarea treptată în efort cu încălzire prelungită, în procesul de antrenament să se insiste pe exercițiile la care frecvența cardiacă se situează între 132 și 156 de bătăi pe minut, antrenament individualizat”. Dan Ionescu completează: ”După acel moment, Gică a alergat separat de restul grupului la antrenamente”.
Totodată, examenul medical din 1982 mai arăta și că ”reacția organismului este foarte bună până la frecvența de 132 și peste cea de 156. În ceea ce privește capacitatea anaerobă, acesta se încadra la calificativul EXCELENT, reprezentând un caz de excepție”, conform Dr. Eugen Cristea. ”Capacitatea de efort anaerob era nativă și se vedea în exploziile pe care le avea pe teren. El dădea mingea pe lângă adversar și apoi avea timp să privească și să gândească următoarea mutare, următoarea pasă sau execuția prin care ar fi putut să-l surprindă pe portarul advers”, mai spune Dan Ionescu.
Hagi, fișa numărul 171
Amintirile fostului șef al Comisiei de Juniori a FRF cu Hagi sunt nenumărate. Și acum păstrează registrul Centrului Național ”Luceafărul” în care fostul decar al echipei naționale avea fișa cu numărul 171. ”Jucătorii din generația lui stăteau câte patru în cameră. Cei din grupa «cangurilor» stăteau câte 6! Exista un singur televizor, într-o cameră separată, la care se uitau toți. Indiferent că afară ningea sau că era caniculă, băieții aveau câte două antrenamente pe zi, iar la final de săptămână joc. După ședințele de pregătire, Hagi și Mujnai rămâneau cam o oră, o oră și jumătate în plus și exersau loviturile libere”.
”La un concurs în sală, Gică a reușit să îi bată pe atleții noștri la sprint pe distanța de 15 metri”
Antrenorul lui Hagi din acea perioadă era Marcel Pigulea. Relația dintre cei doi este descrisă de Dan Ionescu: ”Pigulea observase că Hagi nu este disciplinat tactic, așa că îl lăsa să facă orice. Pentru că îi câștiga meciurile. Îi valorifica talentul. Așa că i-a interzis să mai calce în jumătatea proprie. Și uite așa nu l-am mai văzut pe Gică retrăgându-se”.
De la fotbal la cazinou
O nouă amintire cu tatăl lui Gică Hagi în prim-plan: ”După ce a terminat junioratul, tatăl lui a venit la mine: «Dom' profesor, ce facem cu Gică?». Nu înțelegeam la ce se referă. «Dacă își rupe piciorul?». Am aflat apoi că dacă nu ar fi reușit cu fotbalul sau dacă o accidentare i-ar fi scurtat cariera, ar fi fost șef de sală la cazinou. Tatăl lui aranjase pentru a avea acest post în caz de nevoie. Se gândea la viitorul copilului său”.
”Îi urez lui Gică să fie sănătos, pentru că este cel mai important lucru!”
Victorie la Deventer
După participarea la Campionatul European de juniori din 1983, găzduit de Anglia, Hagi și colegii săi au realizat o performanță care nu a fost mediatizată la acea vreme. ”Băieții au câștigat turneul de la Deventer, din Olanda. A fost singurul turneu câștigat de un lot de juniori împotriva unor echipe profesioniste. Fermierul care ne-a găzduit pe perioada turneului a vrut să ne oprească pe toți acolo, jucători și staff”, își amintește Dan Ionescu.
