Selecţionerul României, Victor Piţurcă, a declarat că a fost mulţumit de jucători, dar că echipa naţională nu a reuşit să revină în joc.

"Nu s-a întîmplat nimic, doar am pierdut meciul. Am avut meciul la discreţie, dar nu am mai reuşit să ne revenim şi să ne impunem. Era normal să vină şi acest recul după Campionatul European, ştiam că va veni. O analiză vom face în perioada următoare. Vom vedea dacă mai sînt şanse matematice. Speranţa moare ultima, chiar dacă sîntem supăraţi. Viaţa merge înainte. Jucătorii nu m-au nemulţumit, au dat totul, dar nu s-a putut mai mult.

Eu nu-mi dau demisia, nu ştiu cine sînt persoanele care îmi cer asta. Am dat foarte multe autografe aici, iar dacă oamenii nu sînt de acord cu mine, nu trebuie să se comporte astfel. Faptul că au venit la meci în număr mare este normal, asta trebuie să facă.

Reconstrucţia trebuie să se facă treptat şi să vină la naţională cei mai buni jucători. Toată lumea vrea calificări, nu poate fi vorba de răbdare. Dacă ar fi mai mulţi jucători precum Cristi Tănase, i-aş convoca. Probabil se va bucura alt selecţioner de evoluţiile lui", a declarat Victor Piţurcă la Pro TV.