În cursul după-amiezii zilei de azi, 29 iulie a.c., președintele Federației Române de Fotbal, domnul Mircea Sandu, a primit o scrisoare din partea cabinetului președintelui FIFA, domnul Joseph S. Blatter.
În această scrisoare, șeful forului fotbalistic mondial specifică faptul că "voi avea onoarea și plăcerea de a vă fi alături la evenimentul istoric, marcat de inaugurarea Național Arena din București. Astfel, confirm participarea mea la eveniment, urându-vă deplin succes în ultimele pregătiri pe care le întreprindeți în vederea jocului amical contra Argentinei".
Așadar, în timp ce președintele FIFA ne onorează cu prezența, unul dintre vicepreședinții forului fotbalistic mondial, Julio Grondona, totodată și președintele Federației Argentiniene, ne "onorează", cel puțin la nivel declarativ în acest moment, cu absența sa și a echipei naționale a țării sale.
Pe de altă parte, președintele UEFA, domnul Michel Platini, care și-a declarat de mai multă vreme indisponibilitatea de a participa la acest eveniment, l-a delegat pe unul dintre vicepreședinții UEFA și trezorierul acesteia, domnul Marios N. Lefkaritis, să îl reprezinte la evenimentul menționat mai sus.