“Puiu dirijează, Piți dansează” și “Capcană pentru Piți” sunt titluri care inaugurează un grupaj publicat azi, 9 ianuarie a.c., conform căruia prin domnul Gheorghe Popescu ar fi ajuns la Federația Română de Fotbal o ofertă, vizând efectuarea unui turneu al echipei noastre naționale “A” în America de Sud, la sfârșitul lunii mai-începutul lunii iunie a.c., turneu care să cuprindă și două jocuri amicale împotriva echipelor reprezentative “A” ale statelor Chile și Uruguay, calificate la turneul final al Cupei Mondiale FIFA 2014.

Titlurile și conținutul grupajului nu corespund câtuși de puțin realității. Federația Română de Fotbal nu are cunoștință, în acest moment, despre oferta menționată, nici despre vreo altă propunere de disputare a unor jocuri amicale ulterioare celui contra Argentinei, de la București, din 5 martie a.c.

Așa cum am procedat întotdeauna, dacă pe adresa FRF va veni vreo ofertă și dacă un contract va fi semnat, vom aduce neîntârziat la cunoștința opiniei publice toate detaliile acestui acord.

Direcția Presă și Relații Publice a FRF