În cursul zilei de astăzi, Federația Română de Fotbal și forul omolog din Albania au ajuns la o înțelegere privind programarea meciului amical România – Albania, la nivelul echipelor naționale de seniori.

Partida se va desfășura sâmbătă, 31 mai a.c., de la ora 21:00 (20:00 ora locală), la Sion, și va fi prima disputată de ”tricolori” în stagiul de pregătire din Elveția.

Miercuri, 4 iunie a.c., de la ora 21:00 (20:00 ora locală), la Geneva, reprezentativa pregătită de Victor Pițurcă va susține un nou test împotriva selecționatei Algeriei.

Reamintim că următorul meci oficial al echipei naționale a României este programat duminică, 7 septembrie 2014, în deplasare, împotriva selecționatei Greciei, în preliminariile Campionatul European 2016.