La sediul Federației Române de Fotbal a avut loc azi, 16 martie, o conferință de presă în cadrul căreia compania Maspex Romania și FRF au anunțat continuarea și extinderea parteneriatului care le unește de aproape un deceniu în susținerea fotbalului românesc.
Evenimentul a marcat o nouă etapă a colaborării dintre cele două organizații, construită pe valori comune precum orientarea către performanță, responsabilitatea pentru generațiile mici și mari de fotbaliști, angajamentul pe termen lung pentru promovarea unui stil de viață activ.
Bucovina și Tymbark, cele două branduri din portofoliul Maspex Romania care susțin de mai mulți ani fotbalul românesc, sunt de astăzi însoțite de un nou brand care se alătură acestui demers, consolidând implicarea companiei Maspex Romania în sprijinirea performanței sportive. Astfel, continuitatea colaborărilor existente este perpetuată de energia și perspectiva Plusssz, un brand intrat recent pe piața băuturilor funcționale, care își propune să contribuie activ la susținerea fotbalului din România în calitate de Sponsor oficial al Echipei Naționale de Fotbal.
“Pentru Federația Română de Fotbal este esențial să construim parteneriate solide, pe termen lung, cu organizații care împărtășesc aceleași valori legate de performanță, educație și dezvoltare prin sport. Suntem bucuroși să continuăm colaborarea cu Maspex Romania, un partener care, încă din 2016, prin proiectul Cupa Tymbark Junior, a demonstrat un angajament real față de creșterea și susținerea fotbalului românesc, în special la nivel de copii și juniori. Extinderea acestui parteneriat și implicarea unor branduri precum Bucovina, Tymbark și, mai nou, Plusssz, confirmă încrederea în proiectele Federației și în potențialul fotbalului din România de a inspira noile generații. Împreună, continuăm să investim în viitorul fotbalului românesc, de la baza piramidei până la Echipa Națională”, a declarat Răzvan Burleanu, președinte Federația Română de Fotbal.
Bucovina, brand recunoscut pentru implicarea sa în susținerea sportului românesc, își reafirmă angajamentul față de fotbalul național. Începută în 2020, misiunea brandului Bucovina de a fi alături de jucătorii și suporterii fotbalului românesc, continuă.
În cadrul parteneriatului strategic cu Federația Română de Fotbal, Bucovina susține performanța și spiritul de echipă în calitate de Sponsor al Echipei Naționale de Fotbal a României (masculin seniori) și al Echipelor Naționale de Fotbal Juniori ale României (U15, U16, U17, U18) fiind totodată Apa Oficială a Echipei Naționale de Fotbal.
Nou intrat în galeria susținătorilor fotbalului românesc, brandul PLUSSSZ pregătește deja o surpriză pentru iubitorii fotbalului: imaginea a trei jucători îndrăgiți din Echipa Națională – Nicolae Stanciu, Ianis Hagi și Denis Man – va apărea pe eticheta gamei Plusssz Isotonic Drinks – băuturi izotonice, fără conservanți, care asigură hidratarea și aportul de energie necesare în timpul efortului fizic. Portofoliul Plusssz deține alte trei game: ape cu vitamine, ape cu vitamine carbogazoase și băuturi cu electroliți, care întregesc profilul unui brand complet de băuturi funcționale ce oferă consumatorilor opțiuni potrivite nevoilor lor, indiferent de sezon și stilul de viață.
Cupa Tymbark Junior, cea mai mare competiție de fotbal pentru elevi cu vârste între 6 și 12 ani, fete și băieți, a devenit deja o tradiție a sportului școlar, aducând împreună de-a lungul celor 10 ani de existență, aproximativ 770.000 de participanți din toată țara. Actuala ediție, 2025-2026, înregistrează un nou record de participanți: aproape 160.000 de copii înscriși – cea mai mare participare din istoria competiției, de la debutul său din 2016.
”Continuarea parteneriatului dintre Maspex Romania și Federația Română de Fotbal reprezintă o etapă importantă pentru noi în calitate de susținători ai fotbalului românesc și de promotori ai unui stil de viață activ, orientat spre performanță. Prin implicarea în acest parteneriat strategic a trei branduri de top din portofoliul nostru – Apa Bucovina, Plusssz, Tymbark – Maspex Romania continuă să construiască multiple conexiuni reale și durabile cu jucătorii și suporterii, susținând efortul și performanța jucătorilor, fiind în egală măsură alături de suporteri și de toți iubitorii sportului”, a spus Grzegorz Grabowski, General Manager BU România, Ungaria, Bulgaria și Moldova – Maspex Group.
O nouă etapă, același obiectiv. Maspex Romania și FRF continuă angajamentul comun de a susține performanța, dezvoltarea tinerelor talente și viitorul fotbalului românesc. Împreună, demonstrează că investiția în sport înseamnă mai mult decât susținerea unor competiții – înseamnă încredere, perseverență și construirea unui drum solid pentru generațiile care vor duce mai departe pasiunea pentru fotbal.
DESPRE MASPEX ROMÂNIA
De 30 de ani pe piaţa din România şi cu un portofoliu vast de produse, Maspex Romania este unul dintre cei mai cunoscuţi producători din ţară pentru categoriile sucuri, nectaruri şi băuturi răcoritoare, produse instant, snacksuri sărate, apă minerală naturală. Compania deţine branduri cunoscute şi apreciate, precum: Tymbark, Bucovina, Tedi, Ciao, Figo, Plusssz, Alcalia, La Festa, Salatini, Rollini d’Oro, Arnos, Vălenii de Munte, Zubrowka; drepturi exclusive pentru vânzarea produselor Nestea (parteneriat cu Nestlé Waters) și este acționarul majoritar Purcari Wineries. Maspex Romania susține și promovează sportul românesc, fiind partener pentru patru federații sportive – Federația Română de Fotbal, Federația Română de Scrimă, Federația Română de Canotaj și Federația Română de Gimnastică. Bucovina este Apa Oficială a Echipei Naționale de Fotbal, brandul Plusssz este sponsor oficial al Echipei Naționale de Fotbal și brandul Tymbark este sponsor al turneului de fotbal pentru copii – Cupa Tymbark Junior.