Ultima ședință de pregătire înaintea debutului la Campionatul European s-a desfășurat pe arena de 80.000 de locuri.

Mai întâi, selecționerul Anghel Iordănescu a fost prezent la conferința de presă oficială: ”Este o mare cinste pentru România să deschidem o competiție precum Euro 2016. Jucăm împotriva țării gazdă, una dintre favoritele la titlul european, dar suntem încrezători. Dorim să arătăm tuturor că avem o echipă națională competitivă. Cunoaștem forța ofensivă a Franței, dar sperăm să lăsăm o impresie bună”.