Întrucât întâlnirea cu fanii pe stadion nu a fost posibilă, tricolorii urmând să evolueze în deplasare, jucătorii echipei naționale au invitat suporterii la „Casa Tricolorilor” din Mogoșoaia, unde a avut loc un eveniment special. Peste 500 de suporteri, majoritatea copii, au participat la această întâlnire emoționantă, având ocazia să fie aproape de favoriții lor.
Înainte de antrenament, s-a organizat o sesiune de autografe pe teren, unde copiii s-au înghesuit să obțină semnătura jucătorilor preferați sau să facă o fotografie cu aceștia. Evenimentul, la care a participat și Ronny, mascota Penny a Echipei Naționale, a fost unul foarte reușit, atmosfera a fost de sărbătoare, tinerii fani susținându-și cu entuziasm echipa pe durata antrenamentului.
Printre cei mai apreciați a fost selecționerul Mircea Lucescu, care a fost asaltat de fani pentru poze și autografe, demonstrând că rămâne una dintre cele mai iubite figuri din fotbalul românesc.
Această inițiativă de a apropia echipa națională de suporteri, în special de cei tineri, a fost un succes, iar atmosfera creată de copii a fost una vibrantă, menită să inspire jucătorii în următoarele lor confruntări. Vor mai urma și alte evenimente similare în viitor!