Federația Română de Fotbal apără și respectă drepturile și interesele fotbaliștilor români, astfel că a luat la cunoștință cu mâhnire de situația sensibilă în care se află Adrian Rus, internațional român U21 participant la Campionatul European 2019 și convocat recent la echipa națională de seniori, legitimat la clubul MOL Fehervar FC.

Încă sperăm să fie o coincidență trimiterea lui Adrian Rus la echipa secundă a clubului imediat după primirea faxului preliminar de convocare la prima reprezentativă a României pentru partidele cu Spania și Malta din preliminariile Euro 2020 și după ce jucătorul și-a manifestat clar dorința de a îmbrăca tricoul României.

Ar fi nedrept ca jucătorului să i se încalce dreptul la performanța sportivă pentru opțiunea lui de a reprezenta România. Această opțiune este protejată, iar orice presiune psihică și orice tratament injust și discriminatoriu ne determină totdeauna să apărăm drepturile și interesele jucătorului.

Mai mult decât atât, o astfel de acțiune din partea clubului ar încălca principiile FIFA și UEFA cu privire la interzicerea oricărui comportament discriminatoriu ce are drept scop sau efect defavorizarea sau supunerea la un tratament injust ori degradant a unei persoane în cadrul relațiilor dintre jucători și cluburile unde își desfășoară activitatea.

În acest context, Federația Română de Fotbal a informat FIFA și UEFA cu privire la situația în care se află Adrian Rus, solicitând evaluarea acesteia și adoptarea măsurilor ce se impun.

Totodată, în temeiul bunelor relații ce guvernează activitatea FRF și AFAN, a solicitat sindicatului membru FIFPRO sprijinul pentru toate demersurile către sindicatul maghiar și Asociația Internațională a Fotbaliștilor Profesioniști, astfel încât evoluția jucătorului și drepturile sale să fie apărate.

Federația Română de Fotbal va continua să monitorizeze evoluția situației și va întreprinde toate acțiunile în sprijinul lui Adrian Rus.