Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Christoph Daum, a efectuat, joi, 4 mai, o vizită la Cluj-Napoca, oraşul care a găzduit două dintre meciurile „tricolorilor” în campania de calificare la Campionatul Mondial din Rusia. 

Daum a răspuns invitaţiei făcute de către Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) și le-a susținut studenților clujeni  un curs pe tema "Ce poate lumea afacerilor și societatea să învețe din sport".  Daum a fost însoţit în Ardeal de antrenorul secund, Ionuţ Badea. Prima oprire a selecţionerului a fost în Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu”, acolo unde s-a plimbat timp de câteva minute, condus de directorul adjunct al UBB, Cosmin Irimieş. Pe aleile parcului s-a întâlnit şi cu fostul internaţional Ioan Ovidiu Sabău, Daum vorbind câteva minute cu actualul manager al echipei ACSF „Alb-Negru” al Studenţilor Clujeni, chiar lângă terenul în care jucătorii clujeni îşi desfăşurau antrenamentul. Mai apoi, selecţionerul a părăsit parcul amenajat exclusiv pentru sport, acolo unde există, printre altele, terenuri de fotbal, tenis, rugby, săli de sport şi chiar un bazin de înot, menţionând că a fost o onoare pentru el să accepte invitaţia UBB.

„Clujul e un loc fantastic, foarte faimos datorită istoriei sale. De asemenea, universităţile clujene au o imagine foarte bună peste tot în lume şi este o onoare şi o plăcere să fiu aici, să vorbesc cu studenţii, cu oamenii din Cluj. În mod normal, o parte dintre ei a fost la meciurile cu Muntenegru şi Danemarca, iar acum a venit rândul meu să vin să le mulţumesc pentru sprijin şi să le vorbesc despre dezvoltare, despre România, o ţară fantastică de altfel, cu oameni foarte prietenoşi. Clujul e un loc unde sportul, societatea şi business-ul fac casă bună împreună şi pe această bază solidă putem construi lucruri extraordinare”, a declarat selecţionerul, înainte de a se îndrepta spre sediul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC), ultima oprire în cadrul programului său de la Cluj.

Acolo, Daum le-a vorbit studenţilor şi cadrelor didactice despre valorile umane de care trebuie să țină cont fiecare persoană, despre durata unei gândiri strategice, dar şi despre mentalitatea potrivită pentru un sportiv. „Românii au mentalitate de învingători, dar trebuie să lucreze la perseverență și să învețe să nu renunțe niciodată. De exemplu, Florin Andone a crescut în Spania şi acesta este motivul pentru care are o mentalitate diferită. Această mentalitate poate să ne aducă un plus, dar momentan trebuie să-l ajutăm să pășească în față. Cristian Săpunaru a jucat mult timp în Portugalia și și-a dezvoltat mentalitatea. Prin urmare, experiența îți construiește mentalitatea”, au fost câteva dintre cuvintele selecţionerului. Christoph Daum va reveni la Cluj luna viitoare, de această dată împreună cu selecţionata României, care va disputa un meci amical cu Chile, pe Cluj Arena, în 13 iunie.