Echipa națională a României încheie campania de calificare pentru Campionatul Mondial din 2026 la Ploiești, într-un duel cu San Marino, programat marți, 18 noiembrie, de la ora 21:45, pe stadionul “Ilie Oană”.

Înaintea startului partidei, imnul de stat al României va fi interpretat de binecunoscutul artist Cezar Ouatu, care va urca pe gazon alături de orchestra Filarmonicii din Ploiești.

„Mulțumesc FRF pentru invitație! Este o bucurie unică, o mândrie și o mare onoare să pot intona imnul României la meciul naționalei de fotbal pe 18 noiembrie, fix în orașul meu natal, Ploiești, pe stadionul Ilie Oană! Vă aștept pe toți să cântăm din suflet și să ne susținem tricolorii așa cum se cuvine”, a declarat Cezar Ouatu.

Toate cele 11.700 de bilete disponibile pentru acest meci au fost procesate.