Fost jucător la Rapid București, Vladimir Bozovici crede că tricolorii sunt favoriți cu Muntenegru și își dorește ca echipa națională a României să ajungă la turneul final al Campionatului Mondial din 2018.

– Salut, Bozo! Ce mai știi despre fotbalul românesc?
– În primul rând vreau să salut toți microbiștii din România, îi iubesc pe români pentru că m-au făcut să mă simt ca acasă cât am jucat la Rapid și revin de fiecare dată cu plăcere în țară. Bineînțeles că urmăresc meciurile din Liga 1 când am timp și îmi place enorm să văd derby-uri de calitate. Ce am remarcat e că nu mai e campionatul la fel de puternic cum era când jucam și eu la Rapid. Pe vremea aia erau 4, 5 echipe care luptau pentru supremație, iar meciurile erau antrenante și aduceau fanii la stadion. Voi știți mai bine despre ce vorbesc, ce atmosferă era atunci!

– Și cum se vede acum fotbalul românesc din afară?
– Acum sunt două echipe care se bat cu șanse la titlu și cam asta e tot. Mai vorbesc din când în când cu bunii mei prieteni Herea, Fane Grigorie, Costin Lazăr. Am legat niște prietenii pe viață și păstrăm legătura. Discutăm despre fotbal, despre cum era când jucam noi la Rapid, cum e acum. Ne pare rău pentru Rapidul nostru, e un sentiment pe care nu vi-l pot explica.

– Cum vezi partida Romania – Muntenegru? Ce echipă e favorită?
– Sunt convins că România se va impune, pentru că Muntenegru e într-o etapă de schimbare, mulți jucători noi, antrenor nou. E foarte greu să omogenizezi o echipă, să o faci să joace bine când sunt atâtea schimbări. România are o situație oarecum asemănătoare, dar nucleul de jucători e cam același. Cred că noul selecționer va avea o misiune mai ușoară să facă lucrurile să meargă pentru România.

– Cine crezi că e cel mai periculos jucător din echipa națională a Muntenegrului?
– Stefan Jovetic, de la Inter, un fotbalist fantastic. Mai sunt Stefan Savic, fundașul de la Atletico Madrid, Marko Basa, fundaș la Lille, plus alți jucători tineri, de calitate, dar fără experiență. Voi îi aveți pe Bogdan Stancu, Chipciu, Torje, ca să nu mai zic de Săpunaru, Chiricheș și Moți.

– Ai prieteni in naționala Muntenegrului? Ei cred că au șanse de calificare, cum se vede grupa din perspectiva lor?
– E o grupă foarte grea pentru Muntenegru, e destul de greu pentru ei să se califice și știu asta.

– Crezi că naționala Muntenegrului va veni la Cluj să se apere?
– Cred că Muntenegru va veni la Cluj să atace, pentru că noul antrenor e adeptul unei formule ofensive, cu doi atacanți. Sunt absolut convins că nu veni să se apăre.

– Care sunt principalele deosebiri dintre fotbalul românesc și cel din Muntenegru?
– Diferențe? Păi, fotbalul din țara mea nu are un campionat puternic, în primul rând, nu avem echipe mari. Nivelul e foarte slab. Avem maximum 2 echipe care luptă pentru Europa League, iar restul sunt extrem de slabe. Mai e ceva, lipsesc investițiile, nu sunt bani în fotbalul din Muntenegru, salariile sunt foarte mici, d-asta jucătorii mai buni caută să plece de tineri.
România, spre deosebire de noi, are terenuri foarte bune, jucători buni, stadioane, se fac investiții. Plus că, știți ce mai aveți voi? Ceva extrem de important: fani! Rar am văzut suporteri ca în România, cât am jucat la Rapid m-am simțit ca pe marile stadioane. Contează enorm de mult să fii încurajat.

– Care crezi ca va fi deznodământul acestei grupe de calificare?
– Grupa mi separe una puternică: se bat Danemarca, Polonia și România MEA. O să fiu fanul vostru și sper să mergeți mai departe. Eu sunt realist, Muntenegru nu are experiență.

“Aveți fotbaliști de calitate, experiența de la EURO 2016 v-a ajutat mult, România are un avantaj bun în fața Muntenegrului”

Vladimir Bozovici – CV
– S-a născut pe 13 noiembrie 1981
– A jucat la Zastava Kragujevac (1999-2000), OFK Beograd (2000-2002, 2003-2007), Proleter Zrenjanin (2002-2003), Rapid București (2007-2013), Mordovia Saransk (2013-2016), FK Susica (2016)
– În 2007, Rapid a plătit 500.000 de euro celor de la OFK Beograd pentru a-l transfera pe Bozovic.
– A jucat 131 de meciuri pentru Rapid în Liga 1, reușind să marcheze de 3 ori.

47 de meciuri are Bozovici la echipa națională a Muntenegrului, ultima convocare fiind în noiembrie 2014