Stadionul din New York, New Jersey va găzdui finala CM 2026

FIFA a dezvăluit programul meciurilor pentru Campionatul Mondial din 2026. Finala se va disputa la New York, New Jersey, duminică, 19 iulie 2026, iar meciul de deschidere, în care va evolua echipa națională a Mexicului, este programat să se joace pe “Estadio Azteca”, în Mexico City, joi, 11 iunie 2026.

La fel ca și Mexic, echipele naționale ale Canadei și ale Statelor Unite își vor disputa cele trei meciuri din faza grupelor pe teren propriu. Canada va intra în competiție la Toronto, vineri, 12 iunie 2026, în timp ce Statele Unite vor debuta în aceeași zi, la Los Angeles. Programul turneului a fost dezvăluit duminică, 4 februarie, și poate fi consultat pe FIFA.com.

Președintele FIFA, Gianni Infantino, a declarat: “Cea mai incluzivă și de impact Cupă Mondială nu mai este un vis, ci o realitate care se va contura sub forma a 104 meciuri pe 16 stadioane de ultimă generație din Canada, Mexic și Statele Unite ale Americii. De la meciul de deschidere de pe emblematicul Estadio Azteca până la finala spectaculoasă din New York, New Jersey, jucătorii și fanii au fost în centrul planificării noastre extinse pentru acest turneu inovativ. Aș dori să mulțumesc celor trei țări gazdă și celor 16 orașe gazdă pentru angajamentul neclintit de a organiza o Cupă Mondială FIFA care nu numai că va stabili noi recorduri, ci și va lăsa o moștenire de neșters”.

Vicepreședintele FIFA și președintele Concacaf, Victor Montagliani, a declarat: „Campionatul Mondial din 2026 va fi un moment decisiv și unul care va declanșa o dezvoltare masivă a fotbalului în regiunea noastră și în întreaga lume. Deși fiecare oraș gazdă este unic, toți au ceva în comun – pasiunea pentru fotbal”.

Programul inovator al turneului va servi pentru a minimiza călătoriile atât pentru echipe, cât și pentru fani, în timp ce numărul de zile de odihnă dintre partide va fi maximizat. După ce a fost elaborat în consultare cu părțile interesate cheie, inclusiv antrenorii echipei naționale și directorii tehnici, programul va crește, de asemenea, perspectiva ca meciurile să fie jucate în cele mai bune condiții posibile și va asigura că suporterii au un timp de călătorie mai scurt. Meciurile și orele de start vor fi confirmate în urma tragerii la sorți pentru Cupa Mondială, care se preconizează a avea loc la finalul anului 2025.

ORAȘELE GAZDĂ CM 2026 ȘI NUMĂRUL DE MECIURI PE CARE LE VOR GĂZDUI