Publicăm, conform celor anunțate, repartizarea acreditărilor (presă și foto) pentru jocul România – Ungaria, programat în ziua de 6 septembrie a.c., de la ora 21.00, pe Arena Națională din București, în cadrul preliminariilor Cupei Mondiale FIFA 2014.

Pentru a accesa lista, apăsați aici

Repartizarea acreditărilor pentru meciul cu Turcia va fi afișată până joi, 5 septembrie a.c.

Acreditările de presă și vestele foto vor fi remise cu ocazia activităților de presă din preziua meciului, adică pe 5 septembrie a.c.

România – la Centrul Tehnic Național al FRF de la Mogoșoaia, în jurul orei 13.30-13.45, programul exact urmând să fie anunțat miercuri, 4 septembrie a.c.

Ungaria. Oaspeții noștri vor ateriza pe aeroportul Henri Coandă pe 5 septembrie a.c., la ora 12.40, pentru ca, apoi, la Arena Națională, să aibă loc conferința de presă oficială (ora 19.00) și antrenamentul oficial (ora 19.30).

Ne cerem scuze celor pe care, din cauza numărului imens de cereri, nu i-am putut acredita.

Rugăm, totodată, unitățile mass-media care au primit un număr de acreditări inferior celui solicitat să ne comunice de urgență, la adresa paul.zaharia@frf.ro, numele reporterilor/fotoreporterilor care vor fi prezenți la joc.

Mâine, 3, și poimâine, 4 septembrie a.c., în jurul orei 13.30-13.45, câte unul sau câte doi dintre jucătorii convocați vor dialoga cu presa în sala de protocol a stadionului din incinta CTN Mogoșoaia, antrenamentele din ziua respectivă fiind închise.

Vă mulțumim pentru înțelegere și colaborare.