Foto: Facebook United Galați

Liga I la futsal a programat în week-end și în prima zi a acestei săptămâni meciurile etapei cu numărul IX, rundă în care campioana Imperial WET Miercurea Ciuc nu a jucat.

Etapa a debutat la Cluj, acolo unde s-au întâlnit Clujana și Autobergamo Deva. Formația oaspete era motivată de perspectiva de a urca pe podium, acolo unde s-a mai aflat o singură dată, după victoria din primul meci al acestui sezon, 10-1 cu CFF Clujana Cluj. Trupa lui Adrian Moț nu a ratat șansa, a învins la scor, 11-3, un adversar care rămâne în continuare fără puncte în acest sezon și a urcat pe locul trei în Liga I.

După trei etape în care a contabilizat tot atâtea înfrângeri și a rămas fără antrenorul portughez Vitor Hugo Costa, Informatica Timișoara și-a revenit! Cu Valentin Ilaș reinstalat în funcția de antrenor principal, Informatica nu i-a dat vreo șansă echipei FK Odorheiu Secuiesc, de care a dispus cu scorul de 6-3.

Cel mai important meci al etapei s-a jucat luni seară la Călărași. Derby-ul Dunării dintre Dunărea și CS United Galați s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Câștig de cauză au avut oaspeții, care s-au întors acasă cu toate punctele și cu un moral excelent înaintea unui alt derby, meciul din etapa viitoare împotriva campioanei Imperial WET Miercurea Ciuc.

Gazdele de la Dunărea Călărași au fost cele care au deschis scorul prin Alberto Yañez Galan, în minutul 2, la o gravă greșeală a gălățenilor. Reacția echipei United Galați a fost însă imediată, vicecampioana egalând după doar câteva secunde de la reluarea jocului prin Octavian Cireș.

În repriza secundă, cei care au marcat au fost tot gălățenii, care s-au impus cu scorul de 3-1. Andrei Crăciun (min. 29) și Octavian Cireș (38) au adus liniștea în tabăra echipei CS United Galați.

A fost un meci echilibrat, în care diferența a fost făcută de eficiența oaspeților. Statistica reprizei secunde vine în sprijinul afirmației mele. United a avut trei șuturi pe poarta noastră și a marcat de două ori. În schimb, noi am avut cinci șuturi pe poarta adversă, dar nu am reușit să transformăm nici măcar unul în gol. În plus, gălățenii au știut să gestioneze mai bine decât noi situația din teren printr-o posesie mai bună. Obiectivul nostru e în continuare clasarea în primele patru echipe din Liga I pentru a juca apoi în play-off”, a declarat Marian Șotârcă, antrenorul-jucător al echipei Futsal Club Dunărea Călărași.

Veneam după acel 8-0 cu Informatica Timișoara, la finalul căruia spuneam că mi-au plăcut implicarea și determinarea jucătorilor mei. Spuneam de asemenea că îmi doresc să rămânem concentrați pentru că ne așteaptă două meciuri foarte dificile, cu Dunărea Călărași și cu Imperial WET Miercurea Ciuc. Am trecut un hop, urmează acum altul, acasă cu echipa campioană, Imperial WET. Avem un moral bun”, a spus Florin Ignat, antrenorul-jucător al vicecampioanei United Galați.

Etapa a IX-a:
CFF Clujana Cluj – Autobergamo Deva 3-11
Informatica Timișoara – Futsal Klub Odorheiu Secuiesc 6-3
Futsal Club Dunărea Călărași – CS United Galați 1-3

– echipa Imperial WET Miercurea Ciuc A STAT în această rundă

Clasament: 1. Imperial WET 21p; 2. United 19p; 3. Autobergamo 11p; 4. Dunărea 10p; 5. Informatica 10p; 6. Odorheiu Secuiesc 6p; 7. Clujana 0p

Programul etapei viitoare:

luni, 25 noiembrie, ora 18:00
CS United Galați – Imperial WET Miercurea Ciuc
Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – Futsal Club Dunărea Călărași

marți, 26 noiembrie, ora 18:00
Autobergamo Deva – Informatica Timișoara

– echipa CFF Clujana Cluj STĂ în această rundă

Articol de ADI DOBRE