Spicom Sfântu Gheorghe este în continuare în căutarea primelor puncte în acest sezon. În cinci runde, formația din Sfântu Gheorghe a bifat tot atâtea eșecuri și are un golaveraj de 5-30. De cealaltă parte, Informatica Timișoara, supercampioana României, este neînvinsă în acest sezon. Echipa pregătită de Robert Lupu e pe locul 4 în clasament, dar are un meci mai puțin disputat.

Tot fără puncte în actuala stagiune, City’Us Târgu Mureș, fosta campioană din urmă cu două sezoane, joacă sâmbătă la Iași cu CSM Politehnica.

Duel interesant la Miercurea Ciuc, acolo unde nou-promovata Imperial WET primește vizita echipei Muncitorul Reșița. Ambele vin după înfrângeri. Imperial a pierdut cu 3-5 la Călărași, în timp ce Reșița a fost spulberată acasă de Autobergamo Deva, scor 11-1 pentru campioana României.

Vicecampioana CS United Galați joacă în această rundă pe teren propriu cu Dunărea Călărași, într-o partidă care se anunță spectaculoasă.

Etapa 6 se va încheia joia viitoare cu un derby, întâlnirea dintre Autobergamo Deva și FK odorheiu Secuiesc. Partidele vor fi transmise în direct pe pagina de Facebook Futsal Romania și pe YouTube Futsal Romania.

Etapa 6
Vineri, 13 octombrie, ora 18:00

Spicom Sfântu Gheorghe – Informatica Timișoara

Sâmbătă, 14 octombrie, ora 16:30
CSM Politehnica Iași – City’Us Târgu Mureș

Duminică, 15 octombrie, ora 18:00
Imperial Wet Miercurea Ciuc – Muncitorul Reșița

Luni, 16 octombrie, ora 18:30
CS United Galaţi – Dunarea 2005 Călărași

Joi, 19 octombrie, ora 18:00
Autobergamo Deva – Futsal Klub Odorheiu Secuiesc

În acest week-end se joacă și etapa 4 din liga secundă. Iată programul:

Sâmbătă, 14 octombrie, ora 16:00
Futsal Ceahlăul Piatra Neamț – Pro-Tineret Sighișoara

Duminică, 15 octombrie ora 14:00
Fortius 2014 Buzău – AS Inter Gheorgheni

Ora 16:00
Dinamo Leonardo Oradea – Bukovina Vicov
Luceafărul Buzău – CFF Clujana Cluj

Ora 18:00
West Deva – Colțea 1920 Brașov

Ora 19:30
Kereszthegy Remetea – C.S. KSE Târgu Secuiesc