Superba „Sepsi Aréna” din Sfântu Gheorghe a găzduit ieri, marți, 25 martie, ultimul meci al etapei a treia a play-off-ului Ligii 1 Futsal Fortuna. Confruntarea dintre Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și Autobergamo Deva, transmisă în direct pe Digi Sport 4 și Youtube FRF TV, a fost una deosebit de echilibrată și de disputată.
Formația covăsneană era obligată să învingă pentru a-și recâștiga fotoliul de lider ocupat cu o zi înainte de campioana United Galați, cea care nu a avut probleme în meciul de pe teren propriu cu CSM Târgu Mureș, de care a trecut cu 5-3 (4-2).
Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a început foarte bine partida și a deschis scorul prin internaționalul Kanyó Szilárd în minutul 3. Da Silva, cel mai bun om al oaspeților, a egalat însă imediat. Cei doi portari, Korodi și Gurin, au închis porțile până la pauză, astfel încât la cabine s-a intrat la egalitate, 1-1.
După patru înfrângeri consecutive, Autobergamo a făcut ieri cel mai bun meci din ultima perioadă. Hunedorenii au trecut la conducere pe tabela de marcaj în primul minut al reprizei secunde, dar Kanyó Szilárd și Mánya Szabolcs au întors rezultatul în favoarea celor de la Sepsi SIC în doar un minut și jumătate.
Același Kanyó, MVP-ul partidei, a dus scorul la 4-2 pentru gazde. În ciuda eforturilor, Autobergamo Deva nu a putut să încurce socotelile gazdelor, care s-au impus, bifând astfel a cincea victorie consecutivă.
Play-off, etapa a 3-a
marți, 24 martie, ora 18:00
CS United Galați – CSM Târgu Mureș 5-3 (4-2), Sala Sporturilor „Dunărea” – Galați
Au marcat: Darius Nastai (9, 18, 27), Andre Sasse (10, 11) / Mihnea Toader (12), Vlăduț Dudău (20), Vristian Nicola (35)
Arbitri: Deaconu Laurențiu (Berceni), Luca Ovidiu (Piatra Neamț) – Preda Romeo (Brăila)
Observator arbitri: Deca Daniel (Brăila)
miercuri, 25 martie, ora 18:00, în direct pe Digi Sport 4 și Youtube FRF TV
Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – AUtobergamo Deva 4-3 (1-1), „Sepsi Aréna” – Sfântu Gheorghe
Au marcat: Kanyó (3, 22, 32), Mánya (24) / Da Silva (5), Enrique (21), Pogăcean (37)
Arbitri: Balint Attila (Odorheiu Secuiesc), Benedek Andras (Odorheiu Secuiesc) – Szabo Attila (Odorheiu Secuiesc)
Observator arbitri: Curta Dan Ovidiu (Târgu Mureș)
Clasament: 1. Sepsi SIC 24p; 2. United 23p; 3. CSM Târgu Mureș 16p; 4. Autobergamo 13p
Etapa viitoare
duminică, 29 martie, ora 18:00
Autobergamo Deva – Sepsi SIC Sfântu Gheorghe
marți, 31 martie, ora 17:00
CSM Târgu Mureș – United Galați
Play-out, etapa a 3-a
sâmbătă, 21 martie
CSM Odorheiu Secuiesc – Mausoleul Mărășești 25-2, Sala Sporturilor – Odorheiu Secuiesc
Arbitri: Ciobanu Vlad (Iași), Șpaiuc Sebastian (Iaşi) – Peter Joszef (Sfântu Gheorghe)
Observator arbitri: Kiuta Mihai (Brașov)
ACS West Deva – Luceafărul Buzău 5-0, Sala Sporturilor – Deva
Arbitri: Chița Liviu (Pitești), Pentek Laurentiu (Oradea); Moza Adina (Oradea)
Observator arbitri: Mititel Marius (București)
Clasament: 1. West Deva 18p; 2. CSM Odorheiu Secuiesc 15p; 3. Luceafărul 9p; 4. Mausoleul 0p
Etapa viitoare
sâmbătă, 28 martie, ora 12:00
Mausoleul Mărășești – CSM Odorheiu Secuiesc
luni, 30 martie, ora 18:00
Luceafărul Buzău – West Deva
ARTICOL DE ADI DOBRE










