FK Odorheiu Secuiesc s-a impus aseară în fața campioanei City’us Târgu Mureş, scor 3-1, în prima confruntare a duelului celor două formații din play-off-ul Ligii I la futsal, trupa pregătită de Zoltan Jakab aflându-se astfel la doar o victorie de calificarea în semifinale.

Jakab: „A fost un spectacol adevărat”

Locul 3 la finalul sezonului regular, FK Odorheiu Secuiesc a avut mari bătăi de cap cu „grădinița” tandemului Cosmin Gherman – Lucian Nicușan, care a dat o replică foarte bună. În plus, campioana în exercițiu a încercat să-i surprindă pe oamenii lui Zoltan Jakab, care s-au impus abiape final. „A fost un meci foarte frumos, un spectacol adevărat, la care au participat inclusiv spectatorii, de la Odorhei venind să ne susțină în jur de 60 de oameni. Copiii de la Târgu Mureș au jucat foarte bine. E adevărat, am ratat multe ocazii, dar și ei au irosit câteva oportunități. Au încercat să ne surprindă printr-o nouă tactică. Eram obișnuiți să vedem echipa lui Cosmin Gherman atacând fără portar, dar nu au mai jucat așa! E o victorie importantă și sperăm să rezolvăm problema încă din meciul al doilea”, a declarat, pentru www.frf.ro, Zoltan Jakab, antrenorul echipei FK Odorheiu Secuiesc.

Pentru City’us Târgu Mureş a înscris internaționalul Bogdan Covaci (38), în timp ce pentru oaspeți au puncta Szecsi (3), Manya (37) și Miklos (40).

FC Odorheiu Secuiesc e astfel a doua favorită care se impune în primul duel al primei etape a play-off-ului. Cu o zi înainte de Paște, Autobergamo Deva a dispus, în deplasare, de Politehnica Iași cu 5-0.

Asandei: „În futsal nu merge cu jumătăți de măsură”

Astăzi se dispută ultimele două meciuri din această fază a competiției. CS United Galați, marea revelație a actualului sezon și „campioana” Ligii I la finalul sezonului regular, joacă în deplasare cu Spicom Sfântu Gheorghe, locul 8 în clasament, ultimul care a asigurat prezența în play-off.

Gălățenii sunt și ei hotărâți să nu rateze șansa de a tranșa disputa cu Spicom după doar două meciuri. „În play-off nu mai contează punctele, amănunt care motivează echipele ce pornesc cu șansa a doua și echilibrează disputele. Sper să ne facem meciul ușor și duminică seară, acasă, după cel de-al doilea meci cu Spicom, să ne bucurăm de calificarea în turul următor. Băieții nu cred că mai au nevoie de motivație în plus. Sunt maturi, își dau seama că trebuie să dea totul. În futsal nu merge cu jumătăți de măsură. Trebuie să jucăm bine pentru că ne impune asta statutul de lideri în Liga I. Ca să arătăm că nu am ajuns întâmplător pe primul loc, trebuie să facem meciuri bune de fiecare dată. Avem ca obiectiv câștigarea campionatului. E un obiectiv pe care ni l-am impus noi! Ar fi o mare bucurie și pentru orașul Galați, pe care îl simțim tot mai aproape de noi, în condițiile în care am rămas singura echipă din sportul gălățean care se bate pentru titlul de campioană”, a declarat, pentru www.frf.ro, David Asandei, antrenorul liderului CS United Galați.

Lupu: „Acesta e derby-ul”

Cel mai echilibrat duel din „sferturile” play-off-ului Ligii I are programat primul episod azi,la Călărași, acolo unde se întâlnesc Dunărea și Informatica Timișoara, vicecampioana României. „Va fi un meci greu. Locul 4 ocupat la finalul sezonului regular nu ne avantajează. Dunărea are o echipă tare, de primele patru echipe în Liga I. Cred că acesta e derby-ul actualei faze a play-off-ului. Ne respectăm adversarul, dar vrem să luăm încă de azi o opțiune serioasă la calificarea în faza următoare”, a declarat, pentru www.frf.ro, Robert Lupu, antrenorul-jucător al echipei Informatica Timișoara și al primei noastre reprezentative.

Programul primei etape a play-off-ului:
CSM Politehnica Iași – Autobergamo Deva 0-5
CS City’us Târgu Mureş – Futsal Klub Odorheiu Secuiesc 1-3

Miercuri, 19 aprilie 2017
Ora 18:00:
Spicom Sfântu Gheorghe – CS United Galaţi
Dunărea 2005 Călărași – Informatica Timișoara

Duelurile din această fază a competiției se dispută după criteriul „cel mai bun din trei partide”, primul meci având loc la echipa ce a încheiat sezonul regular pe o poziție inferioară. Finala campionatului se va disputa, în premieră, după principiul „cel mai bun din cinci partide”. În cazul în care un meci se încheie la egalitate, urmează două reprize a câte cinci minute fiecare și, dacă egalitatea persistă, lovituri de departajare de la 6 metri.