Rezultatele nesatisfăcătoare din acest sezon, care au culminat cu înfrângerea de pe teren propriu, 3-6 în fața echipei CFF Clujana Cluj, au adus schimbări pe banca tehnică a prim-divizionarei de futsal Muncitorul Reșița. Cu câteva zile înaintea meciului decisiv pentru play-off, dintre Muncitorul și Spicom Sfântu Gheorghe, la reșițeni s-a produs o modificare importantă. Atribuțiile antrenorului Ion Roman au fost preluate de unul dintre jucători, Adrian Moț.

Eșecul cu Clujana Cluj pare a fi pus capac, după acel meci conducerea clubului fiind extrem de supărată. „Ne pare rău că am pierdut acest meci, consider că cineva este vinovat pentru aceste rezultate, nu știu cine, iar eu nu știu dacă voi mai rămâne la echipă. Repet, nu știu cine e vinovat, noi mergem din gafe în gafe și poate că sunt eu vinovatul pentru că n-am știu să gestionez bine această echipă. Cred că în această săptămână se vor face câteva schimbări majore la echipă și cred că schimbările se vor face de sus în jos. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi în tur și în retur, vreau să mulțumesc publicului și vreau să-mi cer scuze în numele echipei pe care încă o păstoresc că n-am reușit să le aduc bucurie în suflet”, declara atunci delegatul echipei reșițene, Antonie Burtea.

Muncitorul Reșița va disputa duminică, 12 martie, de la ora 18, la Sala Polivalentă din localitate, partida decisivă pentru accederea în play-off, împotriva formației Spicom Sfântu Gheorghe, în etapa a 21-a a sezonului regular. Reșițenii trebuie să se impună la o diferență de cinci goluri pentru a trece în clasament peste Sfântu Gheorghe și a ocupa locul 8. Muncitorul se află în acest moment pe locul 9 în clasament, cu 10 puncte acumulate în 18 partide, în timp ce Spicom ocupă poziția a opta, cu 13 puncte obținute după 18 meciuri.

De la reșițeni vor lipsi Florin Bârcean, accidentat, și Denis Mihuțescu, suspendat, după cartonașul roșu primit în meciul cu Clujana. În schimb, revin Casian Doană și Iulian Mitru. „Partida cu Sfântu Gheorghe va fi la fel ca și celelalte din campionat, adică foarte grea. De când am venit la Reșița am sperat ca fiecare partidă să o câștigăm, dar lucrurile n-au mers așa cum m-am așteptat. Am încercat în puținele zile care ne-au mai rămas până la acest meci, să aducem un tonus fizic bun și vrem să aplicăm unele lucruri elementare, care zic eu că ne-au lipsit până acum. Au fost unele zile în care am făcut și câte două antrenamente pe zi, deoarece timpul este foarte scurt și avem multe lucruri de pus la punct. Florin Bârcean și Denis Mihuțescu sunt singurii care nu vor juca, restul băieților sunt apți și pregătiți să facă o partidă bună”, a declarat noul antrenor, Adrian Moț.