Informatica Timișoara, campioana României la futsal, și-a încheiat duminică prima aventură europeană din istorie. Informatica a fost la doar un pas de Elite Round-ul UEFA Futsal Champions League, grupul select al celor mai bune 16 echipe de club din futsalul european. Ultima echipă românească prezentă în Elite Round-ul Ligii Campionilor a fost Autobergamo Deva, în sezonul precedent.

Bănățenii aveau nevoie de victorie în ultima confruntare a Grupei a 7-a a Main Round-ului celei mai importante competiții intercluburi din lume, ale cărei meciuri au fost găzduite de „Zemgale Olympic Center” din Jelgava, Letonia. Meciul cu BTS Rekord Bielsko-Biała a fost unul dramatic.

Cu două victorii din tot atâtea partide înaintea „finalei” cu Informatica, polonezii aveau nevoie de o remiză pentru a se califica în Elite Round, obiectiv în cele din urmă îndeplinit. Campioana Poloniei a fost cea care a deschis scorul încă din debutul partidei, prin Kubik, moment în care Informatica a declanșat o cursă de urmărire nebună.

Campioana României a reușit în cele din urmă egalarea, cu 64 de secunde înainte de finalul confruntării de la „Zemgale Olympic Center”, dar nu a mai putut întoarce soarta partidei, încheind totuși grupa pe un onorant loc doi.

În ultimul meci al Grupei a 7-a, FK Nikars, campioana Letoniei, a trecut de VfL 05 Hohenstein-Ernstthal, campioana Germaniei, scor 4-3, evitând astfel ultimul loc. Considerată cea mai slab cotată echipă din Grupa a 7-a a Main Round-ului UEFA Futsal Champions League de la Jelgava, VfL 05 Hohenstein-Ernstthal este cea care a stricat planurile campioanei României, de care a dispus, surprinzător, în prima etapă, scor 1-0.

Rezultatele partidelor din Grupa a 7-a a Main Round-ului Ligii Campionilor:

4 octombrie

VfL Hohenstein-Ernstthal – Informatica Timişoara 1-0
A marcat: Sandro Jurado Garcia (38’45”)

Nikars – Rekord Bielsko-Biała 0-7
Au marcat: Michał Marek (1’00”, 1’25”), Artur Popławski (7’00”, 18’40”), Michał Kubik (12’29”, 29’35”), Oleksandr Bondar (31’30”)

5 octombrie

Rekord Bielsko-Biała – Hohenstein-Ernstthal 5-1
Au marcat: Budniak (0:10, 21:51), Popławski (27:42), Marek (36:02), Bondar (39:59) / Hudáček (7:23)

Nikars – Informatica Timişoara 2-6
Au marcat: Seņs (36:14), Baklanovs (39:36) / Ovsyannikov (3:37, 36:47), Valadares (5:41), Pedrinho (25:36), Lupu (38:10), Araujo (39:21-pen.)

7 octombrie

Informatica Timişoara – Rekord Bielsko-Biała 1-1
Au marcat: Ovsyannikov (38:56) / Kubik (4:37)

Hohenstein-Ernstthal – Nikars 3-4
Au marcat: Wittig (20:08), Belej (23:18), Melnyk (27:56) / Zabarovskis (5:18), Zolotuhins (20:55), Baklanovs (24:10), Seņs (30:53)

Clasament: 1. Rekord Bielsko-Biała 7p; 2. Informatica 4p; 3. Nikars 3p; 4. Hohenstein-Ernstthal 3p;

Câștigătoarea grupei s-a calificat în Elite Round-ul competiției

Articol de Adi Dobre