Informatica Timișoara și Autobergamo Deva, favoritele din semifinalele Final Four-ului Cupei României la futsal, vor juca în această seară, de la ora 20:00, la Sala Sporturilor „Constantin Jude” din Timișoara cu trofeul pe masă. Mari rivale și în campionat, văzute de specialiști drept cele mai puternice echipe din futsalul românesc în acest moment, Informatica și Autobergamo s-au impus ieri în semifinale la capătul a două partide foarte spectaculoase.

“Va fi o finală foarte disputată, echilibrată și în care se poate întâmpla orice. Este adevărat că Informatica are un ușor avantaj pentru că evoluează pe teren propriu, dar, așa cum am mai spus, vrem să ne păstrăm trofeul”, a declarat Florin Ignat, antrenorul-jucător al echipei Autobergamo Deva.

Timișoara este aproape de a aduce pe Bega Cupa României în a cincea disciplină sportivă, după succesele din fotbal, rugby, handbal și baschet. “Va fi infernal, în primul rând pentru că nu putem conta pe unul dintre cei mai buni jucători, eliminat ieri în semifinale. Este vorba despre Felipe Oliveira. Suntem însă hotărâți să cucerim trofeul și să aducem fanilor noștri o mare bucurie”, a mărturisit Robert Lupu, antrenor-jucător la Informatica.

La finala de diseară, de la ora 20:00, transmisă în direct de Digisport 2, va fi prezent și președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, alături de directorul Comisie Tehnice, Mihai Stoichiță, și de Ion Geolgău, managerul Departamentului Scouting al FRF.