Lovitura de începere pentru noul sezon, 2019-2020, în futsalul românesc a fost dată miercuri, 4 septembrie, la Buzău, odată cu disputarea Supercupei României! 

Confruntarea găzduită de Sala Sporturilor “Romeo Iamandi” din Buzău a opus formațiile Imperial WET Miercurea Ciuc, deținătoarea titlului de campioană a țării, și Futsal Club Dunărea Călărași, câștigătoarea Cupei României.

Câștig de cauză a avut Imperial WET, care s-a impus cu scorul de 5-1 (2-0), la capătul unui meci foarte spectaculos. După titlul de campioană a României, gruparea harghiteană cucerește astfel cel de-al doilea trofeu din istorie!

Imperial WET a început tare confruntarea și a deschis scorul prin Hector, în minutul 2. Ciucanii au încercat și au reușit în multe momente să-și impună ritmul în fața unei echipe căreia i-au lipsit trei oameni importanți: Plugari, Pinto și Krstic.

Tot campioana a fost cea care a marcat, în minutul 15, prin Richard Iszlai, mezinul echipei din Harghita, care a finalizat o schemă, din repunere de la margine, perfectă! 2-0 pentru Imperial WET Miercurea Ciuc a fost scorul pauzei.

La reluare, Dunărea a redus din diferență și a avut chiar ocazia de a egala. Campioana a apăsat însă pe accelerație și a mai marcat de trei ori, gestionând pefect un final în care călărășenii au ratat o lovitură de la 10 metri și au jucat “5 contra 4”.

Ambele formații au jucat pentru prima oară cu Supercupa pe masă! Luni, 9 septembrie, la Călărași, Dunărea și Imperial WET vor reedita meciul de la Buzău într-o partidă contând pentru etapa I a noului sezon al Ligii I la futsal! 

Gruparea harghiteană s-a întors duminică după-amiază de la Atena, acolo unde a câștigat cu maximum de puncte Grupa C a turului preliminar al UEFA Futsal Champions League. Ciucanii au punctat atât la impresia artistică, trecând pe rând de campioanele Irlandei, Elveției și Greciei, cât și în clasamentul UEFA.

La Supercupa de la Buzău au asistat, pe lângă oficialii FRF Gabi Bodescu, Ciprian Paraschiv și Cristian Vornicu, selecționerul Robert Lupu, Adrian Petre, președintele AJF Buzău, gazda Supercupei, Ilie Stan, antrenorul echipei de fotbal Gloria Buzău, Viorel Ivanciu, viceprimarul orașului Călărași, antrenori și conducători ai altor echipe din Liga I la futsal.

Supercupa României de la Buzău a marcat intrarea futsalului românesc într-o nouă eră. Meciul de la Buzău a fost primul în care combatantele au fost obligate, conform noului regulament, să folosească pe toată durata meciului un jucător născut în 1996 sau chiar mai tânăr.

Imperial WET a contat la Buzău pe serviciile a doi jucători sub 23 de ani, Istvan Hadnagy și Richard Iszlai, care s-au descurcat foarte bine. Iszlai a și marcat, în timp ce Hadnagy a dat o pasă de gol.

Dunărea a avut pe foaia de joc la Buzău patru jucatori sub 23 de ani, Ovidiu Aramă, Marius Arhire, Gelu Nițu și Andrei Ghiuță. Primii doi au jucat până spre finalul meciului, atunci când a intrat pe teren și Nițu.

Imperial WET – Dunărea 5-1 (2-0)
Au marcat: Hector, Iszlai, Savio, Prsic, Alvaro / Ribeiro
Arbitri: Liviu Chița, Marian Ivănescu; Ionel Boharu

Imperial WET Miercurea Ciuc
Victor Lopez Gonzales, Gică Dospinescu portari; Hector Blazquez, Alvaro De Luis Yubero, Florin Matei, Marko Prsici, Bogdan Covaci, Cristian Matei, Andre Luiz Fernandes, Adrian Pânzaru, Stefan Rakici, Laszlo Szocs, Levente Tanko, Savio Valadares
Antrenor: Sito Rivera

Dunărea Călărași
Petrișor Toniță, Andrei Moldovanu, Eugen Cinaru – portari; Ionuț Movileanu, George Tomescu, Andrei Ghiuță, Robert Vârlan, Doru Rotaru, Maricină Plugaru, Mădălin Nițu, Stefan Krstici, Ovidiu Aramă, Paulo Pinto, Yanez Galan, Cesar Ribeiro, Marius Arhire, Thiago Monteiro
Antrenor: Marian Șotârcă

ARTICOL DE ADI DOBRE