„Sepsi Aréna” din Sfântu Gheorghe a găzduit ieri, miercuri, 16 august, și astăzi, joi, 17 august, două meciuri-test între Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – nou-promovată în Liga 1 Futsal Fortuna și CS United Galați – campioana României.

După două partide spectaculoase, United a plecat neînvinsă la Galați.

Iată rezultatele:

Miercuri, 16 august

Sepsi SIC – United Galați 3-5 (1-3)

Au marcat: Iakab Róbert, Bende Bencze, Mathis Mátyás / Matei Boșneagă (2), Robert Crișan, Alan, Vlăduț Dudău

Joi, 17 august

Sepsi SIC – United Galați 2-7 (1-5)

Au marcat: Iakab Róbert, Csog Csongor / Vlăduț Dudău (3), Matei Boșneagă, Alan, Andrei Crăciun, Deiby

În cel de-al doilea meci, cel de azi, Florin Ignat, antrenorul-jucător al echipei CS United Galați, i-a menajat pe doi dintre oamenii de bază, Daniel Araujo și Iulian Cojocaru.

Cele două meciuri-test cu Sepsi Sfântu Gheorghe au reprezentat pentru gălățeni ultimele reglaje înaintea debutului în noul sezon.

„Au fost două partide foarte bune, perfecte pentru perioada în care ne aflăm. Cu această ocazie am făcut cunoștință și cu Sepsi Aréna, unde săptămâna viitoare vom juca Supercupa României. Este o sală impresionantă”, a spus Florin Ignat.

Articol de Adi Dobre