Prima reprezentativă de futsal a României a intrat în linia dreaptă a calificărilor pentru turneul final al Campionatului European, competiție care va fi găzduită de Lituania și Letonia în perioada 18 ianuarie – 8 februarie 2026.
Tricolorii sunt în Dresda, acolo unde vineri, 11 aprilie, vor da piept cu selecționata similară a Germaniei. Partida Germania – România, care se va disputa la „BallsportArena” din Dresda, contează pentru penultima etapă a Grupei 1 a Main Round-ului calificărilor la EURO 2026.
Cu două etape înainte de final, România este pe locul secund în grupă, cu 9 puncte, după Ucraina, 12 puncte. Germania are 3 puncte, în timp ce naționala Ciprului nu a contabilizat niciun punct după patru etape. Primul loc asigură prezența la turneul final al Campionatului European, iar cele mai bune opt locuri secunde din cele zece grupe de calificare vor merge la baraj.
Joi, 10 aprilie, o parte din tricolori au oferit câteva reacții direct din cantonament.
István Hadnagy: „Am ajuns cu bine în Germania și abia aștept să începem meciul. Sper să facem un rezultat pozitiv. Am pregătit bine meciul, mai avem două antrenamente până la meciul de vineri. Cu toții suntem concentrați doar la duelul cu Germania, decisiv pentru noi ca să ne asigurăm locul 2 în grupă. După ne vom gândi exclusiv la meciul cu Ucraina”.
Roberto Voin: „Am venit în Germania cu un singur gând: victoria! Știm că ne așteaptă un meci foarte dificil și suntem foarte pregătiți pentru asta, o să facem tot ce ține de noi să plecăm cu cele 3 puncte din Germania”.
Vlăduț Dudău: „Ne așteaptă un meci infernal încât sunt sigur că, cu aportul publicului, sunt mai buni, dar noi am venit cu un singur gând: victoria! Sper și vreau să arătăm că meciurile cu Georgia au fost un mic accident pe fond de relaxare și acum o să dăm totul pentru obiectivul nostru!”.
Andrei Crăciun: „Ne va aștepta un meci greu, pe care va trebui să îl tratăm cu mare seriozitate. Scorul din tur nu a reflectat chiar realitatea din teren, având și ei câteva situații mari de a marca. Vom da totul pentru a câștiga și a ne asigura prezența sigură la baraj. Până la ultimul meci contra Ucrainei avem de muncă! Hai, România!”.
Petrișor Toniță: „Principalul nostru obiectiv este calificarea la Campionatul European. Suntem extrem de motivați și pregătiți pentru această dubla, deși știm ca o să fie foarte greu, noi vom da totul pentru atingerea obiectivului. Atmosfera este una foarte bună și am încredere în toți băieții ca o să facem o figură frumoasă și ne vom întoarce acasă fericiți!”.
Ulterior, marți, 15 aprilie, România va juca în compania Ucrainei la Koszalin, în Polonia.
Lotul ales de selecționerul Endre Kacsó pentru meciurile cu Germania și Ucraina
Portari: Petrișor Toniță (FK Odorheiu Secuiesc), Roberto Voin (CSM Târgu Mureș);
Jucători de câmp: Andor Bálint, Vlăduț Dudău, István Hadnagy, Miklós Tamás (toți FK Odorheiu Secuiesc), Richárd Iszlai, Mihnea Toader, Bogdan Covaci (toți CSM Târgu Mureș), Daniel Araujo, Darius Nastai, Andrei Crăciun (toți United Galați), Kanyó Szilárd (Sepsi SIC), Küsmödi Tamás (TFSE Budapest).
ARTICOL DE ADI DOBRE