Văzută de specialiști drept una dintre principalele candidate la titlul de campioană a României la futsal în acest sezon, Autobergamo Deva încheie anul 2016 pe locul secund în Liga I, la un punct în spatele liderului CS United Galați și la egalitate cu alte două formații, Informatica Timișoara și Dunărea Călărași (câte 30 de puncte fiecare).

În prima etapă din 2017, programată în a doua parte a lunii ianuarie, Autobergamo va primi vizita liderului United Galați, partidă la care Florin Ignat, antrenorul-jucător al grupării din Deva, se gândește încă de acum! „Începem pregătirea pe 9 ianuarie, iar pe 21, când vom juca împotriva lui United, sper să fim în formă maximă”, spune fostul internațional.

„Titlul contează!”

Anul care se pregătește să tragă obloanele nu a fost pe gustul lui Florin Ignat. Autobergamo s-a oprit sezonul trecut în semifinale, dezamăgirea ratării titlului fiind însă îndulcită de cucerirea Cupei României. „Obiectivul principal, campionatul, a fost ratat. Asta ne-a dezamăgit. Până la urmă am luat Cupa, dar tot n-am fost mulțumit. Titlul contează! Trebuie să-l luăm anul acesta. Avem un lot bun, ambițiile sunt mari. Din acest punct de vedere sunt încrezător că anul 2017 ne va aduce titlul de campioană a României, chiar dacă acum suntem pe poziția secundă. În ultimii doi ani, City’US Târgu Mureș a luat titlul fără să încheie pe primul loc play-off-ul. Acum doi ani mureșenii au fost pe locul patru, iar anul trecut pe locul doi”, e de părere Florin Ignat.

„Avem cea mai mare medie de spectatori”

Tânărul tehnician al deținătoarei Cupei României e convins că echipa sa putea mai mult: „Avem condiții foarte bune, Doru Popa, președintele nostru, implicându-se permanent, autoritățile locale la fel. Nu mai spun despre public! Avem cea mai mare medie de spectatori la meciurile de pe teren propriu din toată Liga I. Oamenii din Deva iubesc futsalul, apreciază spectacolul. Am jucat aproape mereu cu sala plină, indiferent de adversar. Țin minte că doar la un singur meci n-a fost foarte multă lume în tribună. Se juca de la aceeași oră Real Madrid – Barcelona, iar oamenii au vrut să vadă derby-ul din Spania la televizor”.

„Trebuie să muncești din greu”

Florin Ignat spune că Liga I a crescut în valoare în ultima vreme. „Am mai declarat faptul că sezonul 2015-2016 a fost poate cel mai puternic de până acum. Actualul sezon e însă mult mai echilibrat. Jucătorii de valoare s-au răspândit la mai multe echipe. Antrenorii, cei mai mulți tineri, din generația mea, își fac treaba excelent. Cred că primele șase echipe din Liga I se pot lupta între ele de la egal la egal, nu există favorit. Am vorbit despre jucătorii valoroși. Cred însă că nu mai joacă numele în Liga I, ci echipele. Fără muncă rezultatele întârzie să apară. Trebuie să muncești din greu. CS United Galați și Dunărea Călărași sunt cele mai bune exemple. Echipe fără nume sonore, dar care sunt acolo sus în clasament”, spune Ignat.