Foto: Csató Andrea / szekelyhon.ro

FK Odorheiu Secuiesc a încheiat cu o victorie concludentă play-off-ul Ligii 1 Futsal Fortuna, 8-2 cu Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, și este gata pentru marea finală, acolo unde va da piept cu CS United Galați, campioana României en-titre.

Meciul de ieri, găzduit de Sala Sporturilor din Odorheiu Secuiesc, nu a avut istoric. Gazdele, care veneau după un eșec usturător în fața liderului United Galați, 2-7, au ținut să își refacă moralul și au reușit.

Pentru trupa pregătită de Florin Ignat și Jakab Zoltán urmează lupta pentru titlul de camăioană a României.

A fost stabilit deja programul finalei. United Galati și FK Odorheiu Secuiesc vor începe drumul spre trofeu luni, 26 mai, de la ora 19.00, la Sala Sporturilor „Dunărea” din Galați. A doua zi, 27 mai, de la aceeași oră, va avea loc a doua partidă, după care duelul se va muta în Harghita.

Cea de-a doua confruntare din play-off, CSM Târgu Mureș – CS United Galați, se va juca astăzi, marți, 20 mai, de la ora 17:00, și va fi în direct la Digi Sport 3 și FRF.tv. Jucătorii echipei din Târgu Mureș vor primi medaliile de bronz!

Liga 1 Futsal Fortuna, play-off, etapa a 9-a

luni, 19 mai, ora 19:00

Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – ACS Sepsi SIC 8-2 (3-1), Sala Sporturilor – Odorheiu Secuiesc

Au marcat: Pelé (2), Kedei (12, 28), Boga (14, 32), Dudău (22), Gavrilă (27), Hadnagy (40) / Csog (14), Mathis (37)

Arbitri: Ciobanu Vlad (Iași), Luca Ovidiu (Piatra Neamț); Mihălcuț Andrei (Iași)

Observator arbitri: Curta Dan Ovidiu (Târgu Mureș)

marți, 20 mai, ora 17:00, în direct la Digi Sport 3 și FRFtv

CSM Târgu Mureș – CS United Galați, Sala Sporturilor – Târgu Mureș

Arbitri: Hanceariuc Bogdan (Iași), Pentek Laurențiu (Oradea); Șpaiuc Sebastian (Iași)

Observator arbitri: Gall Gyozo (Odorheiu Secuiesc)

Clasament: 1. United 59p; 2. Odorheiu Secuiesc 56p; 3. Târgu Mureș 31p; 4. Sepsi SIC 26p.

Punct final în play-out

Sala Sporturilor din Mărășești a găzduit ieri, duminică, 18 mai, partida dintre Mausoleul Mărășești și ACS West Deva. A fost ultimul meci din play-out. La capătul unui meci spectaculos, West Deva s-a impus cu scorul de 6-5, după ce a fost condusă cu 4-1!

Liga 1 Futsal Fortuna, play-out, etapa a 9-a, ultima

Mausoleul Mărășești – West Deva 5-6 (3-1)

Arbitri: Deaconu Laurențiu (Berceni), Boharu Predescu Ionel (Buftea); Safta Mihai (Iordăcheanu)

Observator arbitri: Ivănescu Marian (București)

Clasament: 1. West Deva 32p; 2. Mausoleul 17p; 3. Luceafărul Buzău 12p.

ARTICOL DE ADI DOBRE