CS United Galați, liderul sezonului regular, și Autobergamo Deva, „vicecampioană” înaintea play-off-ului, își continuă „thriller”-ul din finala campionatului ediției 2016-2017 a Ligii I la futsal. Scorul după primele două meciuri disputate la Galați este egal, 1-1!

Luni, 22 mai, la Deva, de la ora 18:00, în direct la Digi Sport, Autobergamo și United se vor confrunta în cel de-al treilea meci al finalei, care se desfășoară, în premieră din acest sezon, după regula „cel mai bun din cinci meciuri”.

Gălățenii au plecat încă de sâmbătă dimineață spre Deva

Marți, 23 mai, de la aceeași oră, 18:00, tot la Deva, se va disputa partida cu numărul patru a finalei. În cazul în care, ca și la Galați, cele două finaliste își vor împărți victoriile, jocul decisiv se va disputa o săptămână mai târziu la Galați, pe terenul liderului sezonului regular, CS United.

Gălățenii au plecat spre Deva încă de sâmbătă dimineața, pentru a avea timp să se odihnească și să se pregătească pentru duelurile de luni și marți cu Autobergamo Deva, considerată de mulți drept cea mai valoroasă echipă din futsalul românesc în acest moment.

Garnisită cu internaționali români, dar și cu jucători străini de mare valoare, cu un antrenor ambițios și care încă mai joacă, Florin Ignat, Autobergamo Deva își propune să nu mai facă un drum pe malurile Dunării la Galați și să rezolve ecuația finalei în cele două confruntări de pe teren propriu.

Moldoveanu: „Am ajuns în finală, deși am avut un traseu greu”

Gălățenii au însă ambițiile lor. Ei vor să încheie cu brio cel mai bun sezon al lor din ultimii ani. „Ar fi o încununare a unui an de muncă. La sfârșitul turului, când eram deja în fotoliul de lider, nu ne gândeam că vom ajunge aici, sincer! Prezența în finala campionatului e rezultatul muncii acestui grup foarte unit, ca o familie, a omogenității echipei și a ambițiilor tuturor jucătorilor, antrenorilor și a celorlalți din jurul echipei. Am ajuns în finală, deși am avut un traseu greu. Am eliminat în semifinale Informatica Timișoara, pe care mulți o vedeau în ultimul act”, a declarat, pentru www.frf.ro, Emanuel Moldoveanu, singurul jucător din lotul lui United selecționat în naționala României.

Moldoveanu: „Avem nevoie de un lucru foarte important”

Jucătorul lui United spune că formația pregătită de David Asandei putea merge la Deva cu 2-0 la „general”: „A fost un moment de cădere în cel de-al doilea meci, când, la 3-2 pentru noi, nu am știut să gestionăm rezultatul… Deva a egalat, iar până să ne revenim era deja 4-3. Golul din ultimele secunde, de 5-3, nici nu a mai contat. Asta e! Mergem la Deva să câștigăm măcar un meci, pentru a juca apoi cu titlul pe masă acasă, la Galați, acolo unde adversarii au avut mereu viață grea. Suntem conștienți că Autobergamo Deva, om cu om, are un lot foarte valoros, dar suntem hotărâți să ne jucăm șansa. Avem însă nevoie de un lucru foarte important, iar acesta e șansa! Cu puțin noroc în momente cheie ale disputei putem să devenim campioni”.

Al treilea titlu consecutiv!

Unul dintre oamenii de bază ai echipei Autobergamo Deva în acest sezon a fost portughezul Paulo Ferreira. Pentru internaționalul român (Paulo Ferreira a primit în acest an cetățenia română și a debutat pentru prima noastră reprezentativă) câștigarea campionatului în acest sezon ar reprezenta al treilea triumf consecutiv în Liga I după cele câștigate cu City’US Târgu Mureș (2015 și 2016). „Am mers la Galați având ca obiectiv câștigarea a cel puțin unui joc. Puteam câștiga însă în ambele. Acum, la 1-1, avem șansa de a câștiga titlul de campioni la noi acasă, la Deva. Ar fi al treilea titlu consecutiv pentru mine! Unul foarte important. Atunci când am venit la Deva, după două titluri cu City’US, asta mi-am propus. Atunci când ajungi acolo sus, vrei să rămâi cât mai mult, să câștigi tot. Dacă nu câștigăm titlul, sezonul e unul ratat”, a declarat, pentru www.frf.ro, Paulo Ferreira.

Paulo Ferreira: „United merită să fie în finală”

Florin Ignat nu are probleme de lot, toți jucătorii fiind hotărâți să sărbătorească marți seară câștigarea titlului în Liga I! „Suntem foarte bine pregătiți și motivați. Am muncit mult și vrem să câștigăm”, a mai spus Paulo, care laudă adversara din finală: „United Galați, care la începutul sezonului nu era favorită la câștigarea titlului, nici măcar la finală, a ajuns să lupte pentru campionat. United însă a jucat bine tot sezonul, a eliminat Informatica Timișoara în semifinale, așa că merită să fie aici! E o echipă foarte puternică, bine pregătită fizic, cu jucători foarte muncitori, organizată. Nu e o surpriză faptul că a ajuns în finală. Cine a urmărit campionatul poate spune același lucru”, a încheiat Paulo Ferreira.

În sezonul regular, cele două adversare din finala play-off-ului Ligii I la futsal, s-au neutralizat reciproc, 3-3 la Deva și același scor la Galați.
Iată rezultatele din primele două meciuri ale finalei:

United Galați – Autobergamo Deva 4-2, după loviturile de departajare
United Galați – Autobergamo Deva 3-5

22 și 23 mai, ora 18:00
Autobergamo Deva – United Galați

Dacă după primele patru meciuri ale finalei scorul va fi egal, partida decisivă se va disputa la Galați, pe 29 mai.