Tragerea la sorți pentru primele două faze din preliminariile Campionatului European – Slovenia 2018 va avea loc vineri, de la ora 15:30 (ora României), la Nyon. Grație coeficientului, reprezentativa României este calificată direct în turul secund, fază în care tricolorii vor evolua pe teren propriu, la Călărași, în perioada 3-12 aprilie 2017.

Faza I – Turul preliminar (23 ianuarie-1 februarie 2017)

Vor participa 26 de echipe: vor fi alcătuite cinci grupe din câte patru formații și două grupe din câte trei formații. Echipele care se vor clasa pe locul 1 se vor califica în faza secundă a preliminariilor.

Urnele valorice
Urna 1: Letonia (va fi gazda unei grupe), Georgia (va fi gazda unei grupe), Franța, Norvegia, Suedia, Anglia, Grecia;
Urna 2: Bulgaria (va fi gazda unei grupe), Moldova, Danemarca, Muntenegru, Elveția, Armenia, Andorra;
Urna 3: Lituania (va fi gazda unei grupe), Cipru (va fi gazda unei grupe), Țara Galilor (va fi gazda unei grupe), Gibraltar (va fi gazda unei grupe), Albania, Israel, Estonia;
Urna 4: Malta, San Marino, Scoția, Germania, Kosovo.
Echipele care au fost desemnate gazde vor fi extrase în grupe diferite.

Faza a II-a – Turul principal (3-12 aprilie 2017)

Vor participa 28 de echipe: vor fi alcătuite șapte grupe din câte patru formații. Reprezentativele care se vor clasa pe locul 1 se vor califica în turneul final, iar formațiile care se vor clasa pe locul 2 și cea mai bună dintre echipele care se vor clasa pe locul 3 se vor califica în cea de-a treia fază a preliminariilor.

Urnele valorice
Urna 1: Ucraina (va fi gazda unei grupe), Azerbaidjan (va fi gazda unei grupe), Kazahstan (va fi gazda unei grupe), Spania, Rusia, Portugalia, Italia;
Urna 2: România (va fi gazda unei grupe), Serbia, Croația, Cehia, Ungaria, Slovacia, Olanda;
Urna 3: Belarus (va fi gazda unei grupe), Polonia (va fi gazda unei grupe), Turcia (va fi gazda unei grupe), Belgia, Bosnia-Herțegovina, Finlanda, Macedonia;
Urna 4: echipele care vor câștiga grupele din turul preliminar.
Echipele care au fost desemnate gazde vor fi extrase în grupe diferite.

Faza a III-a – Play-off (Tur: 10-13 septembrie 2017; Retur: 24-27 septembrie 2017)

Vor participa cele șapte echipe care se vor clasa pe locul 2 și cea mai bună dintre formațiile care se vor clasa pe locul 3 în grupele din turul principal. Prin tragere la sorți, vor fi stabilite patru confruntări, iar câștigătoarele se vor califica în turneul final.

Slovenia, în calitate de gazdă, este deja calificată în turneul final. EURO 2018 va avea la start 12 reprezentative și se va desfășura în perioada 30 ianuarie-11 februarie, la Ljubljana, în Arena Stozice. Deținătoarea trofeului este Spania.

Două teste cu Italia în noiembrie

După ce s-a impus în această lună, la Kocaeli, în confruntările din ”dubla” amicală cu Turcia (4-3 și 3-1), România se va duela cu Italia în alte două teste de pregătire. Meciurile se vor juca în 1 noiembrie 2016, de la ora 21:30 (ora României), la Faenza, și în 2 noiembrie 2016, de la ora 19:30 (ora României), la Imola. În acest an, Italia a ajuns în optimile de finală ale Cupei Mondiale și în sferturile de finală ale Campionatului European. Adversara pe care România o va avea la începutul lunii viitoare are în palmares două titluri de campioană europeană (2003 și 2014).