Seara, tricolorii au avut programată o şedinţă de pregătire în sala de antrenament a „Tbilisi Sports Palace”. Partida se va disputa în sala de 3.800 de locuri a complexului sportiv.

La primul antrenament din Georgia, antrenorul-jucător Robert Lupu a exersat diferite scheme de joc timp de mai bine de o oră.

În tur, la Deva, scorul a fost 2-2. Pentru naționala noastră a reușit o „dublă” Sávio Valadares, brazilianul aflat la debut după naturalizarea sa.

Lotul pentru returul din Georgia este același ca și pentru primul joc dintre cele două selecționate:

Vlad Iancu (Informatica Timișoara), Petrișor Toniță (Autobergamo Deva), Andrei Grigoraș (FK Odorheiu Secuiesc) – portari;
Robert Lupu, Sávio Valadares, Felipe Oliveira (toți trei de la Informatica Timișoara), László Szőcs (FK Odorheiu Secuiesc), Mimi Stoica, Alpar Csoma, Adrian Pânzaru, Florin Ignat, Robert Matei, Cristi Matei, Paulo Ferreira (toți de la Autobergamo Deva) și Emil Andrei Răducu (Luxol St Andrews – Malta).