Foto: UEFA

Selecționerul României, care până în prezent activa atât ca jucător, cât și ca antrenor la Informatica Timișoara, a decis să își încheie aceste două parcursuri profesionale.

Robert Lupu, 36 de ani, antrenorul care i-a calificat pe tricolori la Campionatul European de futsal din acest an, găzduit de Slovenia, a declarat: „Acum, înainte de startul unei noi campanii de calificare, pentru Cupa Mondială din 2020, a venit momentul să mă dedic doar echipei naționale, să îmi ofer întreg timpul în beneficiul proiectului pe care l-am început în urmă cu trei ani. Am obținut între timp o calificare la EURO, am fost aproape de a merge în următoarea fază, dar obiectivele mele sunt și mai îndrăznețe. Tocmai de aceea am luat această hotărâre. Doresc să mulțumesc întregii echipe și conducerii Informaticii Timișoara, care mi-a înțeles decizia, și, în același timp, să îi asigur pe fanii futsalului din România că voi face tot ce depinde de mine pentru ca naționala noastră să ajungă la un nivel cât mai înalt”.