Cea de-a treia adversară pe care România o va avea în faza secundă a campaniei de calificare în Campionatul European – Slovenia 2018 va fi stabilită în perioada 26-29 ianuarie 2017, la Jelgava, în Centrul Olimpic Zemgales. Letonia va fi gazda Grupei C din primul tur al preliminariilor și va juca alături de Armenia, Estonia și Germania.

Echipa care se va clasa pe locul 1 în această serie va evolua apoi în Grupa 4 din faza secundă, alături de România, Portugalia și Finlanda, la Călărași, în perioada 3-12 aprilie 2017. Reprezentativele care se vor clasa pe locul 1 se vor califica în turneul final, iar formațiile care se vor clasa pe locul 2 și cea mai bună dintre echipele care se vor clasa pe locul 3 în cele șapte serii din turul secund se vor califica în play-off.

”Eu cred că se va califica Letonia, este cea mai bună echipă din această grupă a primului tur și, în plus, va juca pe teren propriu. Doar o surpriză ar putea face ca Letonia să nu termine pe locul 1. Seria în care va evolua România va fi foarte disputată, însă va trebui să profităm de faptul că vom juca acasă și să ne impunem”, a declarat Robert Lupu, selecționerul tricolorilor, pentru frf.ro.

Programul Grupei C
Etapa 1 (Joi, 26 ianuarie 2017)
Ora 16:30 Armenia – Germania
Ora 19:30 Letonia – Estonia

Etapa a 2-a (Vineri, 27 ianuarie 2017)
Ora 16:30 Estonia – Armenia
Ora 19:30 Letonia – Germania

Etapa a 3-a (Duminică, 29 ianuarie 2017)
Ora 14:00 Germania – Estonia
Ora 17:00 Armenia – Letonia
Ora prezentată este atât ora României, cât și ora Letoniei.