Naționala de futsal a României a bifat în această săptămână prima acțiune din 2017, un an în care tricolorii se vor lupta pentru calificarea la Campionatul European din Slovenia.

Echipa pregătită de Robert Lupu a jucat două meciuri amicale în compania Turciei. Cele două jocuri s-au disputat la Călărași, acolo unde sunt programate și confruntările Grupei a 4-a a Main Round-ului preliminariilor pentru EURO 2018.

„Știam că jucătorii vin după vacanță”

În primul joc, miercuri, România a învins Turcia cu 3-2, oaspeții luându-și revanja a doua zi, scor 5-3. „Am ales să evoluăm la Călărași, pentru a ne obișnui cu parchetul de acolo. E o suprafață dificilă”, a spus Robert Lupu. Selecționerul nu s-a arătat încântat de concluziile de după „dubla” contra Turciei. „Nu am dorit să programăm meciuri amicale al naționalei în perioade când ar fi putut fi afectată competiția internă, de aceea am ales să jucăm în compania Turciei la început de an. Știam că jucătorii vin după vacanță, mi-am asumat acest risc. Speram însă ca ei să vină la națională mai bine pregătiți, mai proaspeți. Cred că aceste două meciuri le-au prins mult mai bine în perspectiva confruntărilor din Liga I, la echipele lor de club”, a declarat Robert Lupu.

„Tactic, nu am pus multe la punct”

El a mai adăugat că, în ciuda înfrângerii din a doua partidă, România e în continuare mult mai valoroasă decât Turcia. „E clar, o știe toată lumea, Turcia e sub noi. Ei au jucat deja împotriva Moldovei în acest an, iar asta s-a văzut. Turcia a fost un adversar disciplinat, cu un joc foarte bun, mai ales în prima partidă. Paradoxal, în primul meci, câștigat de noi, turcii au fost mai buni. A doua zi, deși am pierdut, cred că am fost noi mai buni. Sincer, nu meritam mai mult din aceste întâlniri”, a mai spus selecționerul.

Robert Lupu nu dezarmează: „Tactic, nu am pus multe la punct în aceste două jocuri. Ne-a lipsit ritmul. Eu cred în continuare că putem obține calificarea la Campionatul European. De aceea am și acceptat această provocare. Dacă nu voi reuși, voi da mâna și voi lăsa pe altul, dar, repet, cred în calificare. Sunt sigur că vom crește”.

„Trebuie să avem și șansă”

Partidele din Grupa a 4-a a preliminariilor se vor disputa în aprilie, la Călărași. Până atunci, naționala României mai are o acțiune, o „dublă”, în deplasare, cu Cehia, luna viitoare. Din Grupa a 4-a a Main Round-ului calificărilor pentru EURO 2018 mai fac parte Portugalia, Finlanda și învingătoarea Grupei C preliminare. „La ora meciului cu Portugalia, ultimul, trebuie să ne prezentăm cu șase puncte. Acesta e obiectivul. Doar Portugalia e mai bună decât noi în această grupă, o știe toată lumea. Cu șase puncte vom putea evolua fără presiune și să sperăm că Portugalia nu va prinde o zi foarte bună. Trebuie să avem și șansă, să credem în noi, să avem mentalitate. Putem merge la baraj și, mai departe, la Campionatul European”, a mai spus Robert Lupu.