S-a stabilit de câțiva ani în Italia, unde muncește și joacă futsal. Are 37 de ani, dar joacă încă la Verona, în Serie B.
Originar din Târgu Mureș, Gabriel Molomfălean a povestit pentru www.frf.ro despre începuturile futsalului în România, despre primul Campionat European bifat de prima noastră reprezentativă și despre cât de mult înseamnă pentru un sportiv prezența la o mare competiție internațională.
– Gabriel, ce crezi că va face echipa României la EURO 2018?
– Va fi foarte greu. Asta pentru că echipa Portugaliei pornește ca favorită în grupa noastră, iar Portugalia rămâne una dintre cele mai puternice echipe naționale din futsalul mondial. Trebuie să ne batem însă cu Ucraina, șansele fiind, din punctul meu de vedere, 50 la 50. Pe vremea mea, procentul era în mare parte favorabil Ucrainei! Azi nu mai e diferența de acum zece ani între cele două naționale.
– Cum e în Italia?
– Bine! Muncesc, joc futsal. Când am plecat din România acum mai bine de cinci ani nu mă gândeam că voi mai juca futsal. Avusesem parte de câteva accidentări grave, la genunchi. M-am apucat de muncă și mai apoi de fotbal, pe teren mare. În cele din urmă am ajuns la futsal. Am jucat doi ani la Mantova, cu care am reușit două promovări succesive, până în Serie B. În Italia futsalul e foarte dezvoltat, foarte apreciat, foarte iubit.
„Nu eram atât de tehnic”
– Cum ai ajuns în futsal?
– Cred că eram prin 2003, când am participat cu o echipă alcătuită exclusiv din prieteni la un turneu pe țară, unde am încheiat pe locul doi, după Odorheiu Secuiesc. A fost anul premergător primului campionat din istoria futsalului românesc.
– Unde ai evoluat pe teren mare?
– La Electromureș și la ASA. Jucam la mijlocul terenului. Numărul 6 sau 8, niciodată 10, pentru că nu eram atât de tehnic!
„Noi când intram pe teren jucam, nu ne jucam!”
– Ai jucat la națională înce de la începuturile acesteia.
– Așa e. Am fost la echipa națională încă de la început. Până la preliminariile pentru EURO 2007 am jucat doar meciuri amicale. La startul preliminariilor nici nu ne trecea prin cap că vom ajunge la turneul final. A fost multă muncă, dar și multă șansă.
– Ce înseamnă să joci la un Campionat European?
– E greu de descris în cuvinte. Înseamnă mult. Noi la vremea aia nu jucam futsal așa cum făceau marile echipe, cele cu tradiție. Jucam ceva între futsal și minifotbal. Ne-au trebuit câțiva ani să ne punem la punct, să ne aliniem la rigorile futsalului adevărat. La EURO 2007 nu ne-am făcut însă de râs. Nu aveam ce pierde și am jucat fără complexe, încheind competiția pe un onorabil loc șase. Noi când intram pe teren jucam, nu ne jucam!
„Ne bucuram chiar și atunci când înscriam la 3-0 pentru adversar”
– Ai făcut parte din prima linie a primei naționale a României la un turneu final!
– Klein era în poartă, apoi eu alături de Cosmin Gherman, Robert Lupu și Florin Matei. Ne înțelegeam foarte bine. Știam unde e fiecare aproape în orice moment al jocului.
– Ai marcat în primul meci la EURO 2007!
– A fost ceva de vis. Nu îmi venea să cred. Să vă mai spun ceva. Aveam cu toții o mulțumire atunci când înscriam câte un gol, încât ne bucuram chiar și atunci când înscriam la 3-0 pentru adversar!
„Am dat piept cu Adriano Foglia”
– Care e diferența între fotbal și futsal?
– Futsalul trebuie jucat cu capul. Futsalul e matematică, un sport bazat pe scheme. Nu îți intră schema în cap, nu poți juca futsal. La fotbalul mare ai pierdut mingea, dai o pasă greșită, poți sta liniștit. Te odihnești până vine mingea din nou în zona ta. La futsal trebuie să alergi tot timpul. Ai pierdut mingea, alergi! Îmi amintesc de un episod petrecut în urmă cu mulți ani. Cei de la Dinamo, de la fotbal, ne-au provocat pe noi, cei de la futsal, la un joc. Țin minte că erau în echipă Florentin Petre, Giani Kiriță, dar ei nu s-au băgat. Parcă au știut! La un moment dat, fotbaliștii de la Dinamo, disperați, au început să ne lovească! Atât mai puteau face!
– Cu cine te-ai întâlnit în futsalul din Italia?
– Acum câteva luni, când jucam pentru Mantova, am dat piept cu Adriano Foglia, fost mare internațional italian, campion european în 2003, vicecampion mondial. Jucasem contra lui în 2007, la Campionatul European din Portugalia. Foglia, acum în vârstă de 36 de ani, ne-a marcat două goluri. S-a îngrășat, dar e în continuare fantastic.
„Am un băiat și vreau să crească așa cum trebuie”
– Portugalia 2007 a fost singurul tău Campionat European?
– Da… Și asta pentru că m-am accidentat… Așa am ajuns în Italia. Dar m-am reapucat! Acum trei ani au fost câteva oferte din țară, dar am refuzat să mă întorc. Îmi făcusem deja un rost aici. , iar aici, în Italia, îi pot oferi asta.
– Lui Molomfălean junior îi place futsalul?!
– Nu! Nici futsalul și nici fotbalul. La un moment dat mi-a spus că vrea la karate. A renunțat repede, însă. Într-o zi am să-l duc la fotbal!
