Selecționerul ”tricolorilor”, Zoltan Jakab, crede că România ar fi putut pica într-o grupă mai ușoară decât cea cu Portugalia, Kazahstan și Georgia, dar și că obiectivul este locul 2, care duce la baraj: ”Totuși, vom încerca în fața propriului public să producem surpriza și să ne calificăm direct la EURO”.
 
– Domnule Jakab, care este obiectivul echipei la acest miniturneu de calificare?
– E important să ne calificăm la turneul final. O putem face direct, de pe prima poziție, sau după un baraj, clasându-ne pe locul secund. Cred că, realist vorbind, locul 2 trebuie să fie obiectivul nostru. Sunt trei jocuri dificile, nu o să semene unul cu altul. Dar, jucând pe teren propriu, vom încerca să producem surpriza și, poate, să mergem direct la EURO.
 
– Cum caracterizați adversarii?
– E clar că, dacă ne-am fi ales noi adversarii, puteam fi într-o grupă mai accesibilă. Nu e ușor să joci împotriva Portugaliei, semifinalistă la turneul final din 2014, împotriva Kazahstanului, o echipă aflată în ascensiunea, sau contra Georgiei, pe care am văzut-o jucând foarte bine în turul preliminar.
 
– Care este atuul României?
– Echipa noastră este obișnuită cu prezențele la Campionatele Europene, experiența jucătorilor noștri, aproape toți cu peste 100 de jocuri la echipa națională, fiind foarte importantă într-o asemenea fază. În 10 ani am fost prezenți la trei turnee finale, pentru unii e ultima șansă. Ne-am propus ca după calificările pentru Mondial, de la finalul anului, să schimbăm generațiile. 
 
– E un avantaj faptul că turul principal de calificare se joacă la Călărași?
– Jucăm pe teren propriu, iar publicul va avea un rol important, într-adevăr! Îi așteptăm pe toți la Sala Polivalentă pentru a susține echipa României. Așa cum spuneam, îmi doresc să surprindem și să ne îndeplinim cât mai curând obiectivul.
 

Programul jocurilor de la Călărași:

 
18 martie: Portugalia – Georgia (ora 15:45), ROMÂNIA – Kazahstan (ora 18:15)
19 martie: Kazahstan – Portugalia (ora 15:45), ROMÂNIA – Georgia (ora 18:15)
21 martie: Georgia – Kazahstan (ora 17:00), Portugalia – ROMÂNIA (ora 19:30)
 
Câștigătoarea grupei se califică direct la EURO 2016 – găzduit de Serbia. Reprezentativele de pe locurile secunde din cele 7 grupe principale plus echipa de pe locul 3 cu cel mai bun punctaj vor disputa, în perioada 15-22 septembrie 2015, un baraj în dublă manșă.