În perioada 18 – 21 martie 2015, orașul Călărași va găzdui grupa României de calificare la Campionatul European 2016, ce se va disputa în Serbia. Două dintre adversarele ”tricolorilor”, Portugalia și Kazahstan, erau cunoscute încă de la tragerea la sorți, iar cea de-a patra selecționată a fost decisă în urma unui tur preliminar care s-a jucat săptămâna trecută.
 
Georgia a câștigat la golaveraj o grupă din care au mai făcut parte Estonia, Lituania și Elveția și va veni în martie, la Călărași, pentru a juca împotriva României, Portugaliei și Kazahstanului. Elveția, și-a câștigat, de asemenea, dreptul de a merge mai departe în calitate de cea mai bună echipă de pe locurile secunde și se va alătura Spaniei, Ungariei și Macedoniei în grupa 2. 
 
Rezultate din grupa preliminară C
 
Georgia – Estonia 6-3; Lituania – Elveția 3-5
Elveția – Georgia 1-1; Lituania – Estonia 5-2
Estonia – Elveția 5-7; Georgia – Lituania 8-2
 
Clasamentul grupei
 
1. GEORGIA 7p (15-6); 2. Elveția 7p (13-9); 3. Lituania 3p (10-15); 4. Estonia 0p (10-18)
 
Grupele principale de calificare la EURO 2016 sunt:
 
Grupa 1: Rusia, Olanda, Bosnia-Herțegovina (gazdă), Letonia
Grupa 2: Spania, Ungaria, Macedonia (gazdă), Elveția
Grupa 3: Italia, Belarus, Polonia (gazdă), Finlanda
Grupa 4: Ucraina, Azerbaijan (gazdă), Danemarca, Belgia
Grupa 5: Cehia, Slovenia (gazdă), Norvegia, Franța
Grupa 6: Croația (gazdă), Slovacia, Turcia, Armenia
Grupa 7: Portugalia, ROMÂNIA (gazdă), Kazahstan, Georgia
 
* Doar prima clasată se califică direct la EURO 2016, din Serbia. Echipele de pe locurile 2 și cea mai bună de pe poziția 3 vor disputa un play-off.